Dosarul de prostituţie masculină: Procurori acuzati de discriminare şi homofobie la adresa directorului OTV Doru Iuga

Procurorii care instrumentează dosarul de prostituţie masculină în care directorul OTV Doru Iuga este cercetat, în stare de arest, şi prim-procurorul Parchetului Capitalei, au fost recuzaţi, miercuri, fiind acuzaţi de discriminare şi de homofobie.

Urmărește
749 afișări
Imaginea articolului Dosarul de prostituţie masculină: Procurori acuzati de discriminare şi homofobie la adresa directorului OTV Doru Iuga

Dosarul de prostituţie masculină: Procurori acuzati de discriminare şi homofobie la adresa directorului OTV Doru Iuga (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Avocaţii lui Doru Iuga, Daniel Fenechiu şi Alexandru Morărescu, au declarat, pentru MEDIAFAX, că i-au recuzat pe cei trei procurori care instrumentează dosarul de prostituţie masculină, în care clientul lor, Doru Iuga, este cercetat în stare de arest, precum şi pe-prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe motive de dicriminare şi homofobie faţă de clientul lor, care este homosexual.

Avocatul Fenechiu a declarat pentru MEDIAFAX că, miercuri, în jurul orei 12.00 persoanele arestate în acest dosar, între care şi clientul lor, directorul OTV, Doru Iuga, au fost aduse la sediul Poliţiei Capitalei, unde cei trei anchetatori urmau să înceapă, în jurul orei 17.00, procedura prezentării materialului de urmărire penală, etapă premergătoare finalizării anchetei şi redactării actului de inculpare.

Avocatul arată că, anterior acestui moment, a depus mai multe cereri privitoare la Iuga, între care una de disjungere a cercetărilor cu privire la clientul său şi anchetarea sa separată, pe motiv că, deşi acesta este homosexual, nu face parte din gruparea investigată de procurori în dosarul de prostituţie masculină.

O altă cerere făcută de apărarea lui Iuga, pe parcursul anchetei, potrivit sursei citate, a fost o solicitare adresată prim-procurorului, prin care i se cererea să constate nulitatea întregii urmăriri penale pe motiv că lui Doru Iuga nu i-ar fi fost prezentate cu claritate învinuirile şi acuzaţiile, în detaliu, fapt ce este sancţionat de Codul de procedură penală (Cpp).

Avocatul Fenechiu susţine că aceste cereri, dar şi altele, făcute pe parcursul cercetărilor, au fost respinse, miercuri, de către anchetatori, care le-ar fi arătat că doresc ca inculpaţii arestaţi aduşi la sediul Poliţiei Capitalei să treacă la studierea materialului de urmărire penală, pentru a finaliza cât mai "urgent" această etapă a anchetei.

Apărătorul lui Iuga afirmă că i-a recuzat pe loc pe cei trei anchetatori precum şi pe prim-procurorul unităţii de parchet pe motiv de discriminare şi homofobie.

Astfel, arată avocatul, unul dintre motive este acela că anchetatorii ar avea "preconcepţii" în ceea ce priveşte homosexualii, astfel fiind şi cazul clientului său, caz inadmisibil potrivit principiilor CEDO. Avocatul Fenechiu a precizat că în documentele din dosar ce îl privesc pe clientul său, precum ordonanţa de punere sub învinuire sau rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii ar folosi sistematic sintagma " învinuitul/inculpatul a întreţinut relaţii sexuale cu tineri de acelaşi sex între care şi minori...".

Fenechiu apreciază că folosirea sistematică a acestei sintagme aduce atingere orientării clientului său, şi denotă "preconcepţia lor despre homosexuali".

"Doru Iuga nu a negat niciodată apartenenţa sa sexuală dar nu are nicio legătură cu ceilalţi co-inculpaţi pe care nu îi cunoştea înaintea arestării, cu excepţia lui Staicoviviu. Prin includerea lui Doru Iuga în acest grup, practic se îngreunează situaţia magistraţilor, fiindu-le prezentată o reţea şi nu fapte indiviudale. Ori Doru Iuga nu are nicio legătură cu aceasta. Pentru mine este evident că procurorii instrumentatori au o preconcepţie legată de apartenenţa sexuală a clientului meu", a conchis avocatul.

Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, instanţa ierarhic superioară, urmează să soluţioneze cererea de recuzare, etapele urmăririi penale continuând, potrivit normelor de procedură penală.

Ancheta în cazul directorului OTV Doru Iuga şi a ceilorlaţi acuzaţi de proxenetism sau sex cu minori a fost finalizată, procurorii începând prezentarea materialului de urmărire penală inculpaţilor, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

În acest dosar sunt cercetaţi, în stare de arest, directorul OTV Andrei Costin Doru Iuga, oamenii de afaceri Klaus Zander şi Andrei Marius Staicovici, precum şi Viorel Manolache, Romeo Ştefan Haciadurian şi Adrian Dobre, acuzaţi de proxenetism sau sex cu minori. Totodată, este arestat în caz şi Costel Ţurcanu, poreclit "Scooby".

Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a respins, marţi, o cerere de eliberare ale lui Doru Iuga.

Membrii reţelei racolau, de obicei, tineri din medii defavorizate, inclusiv minori fără adăpost şi le găseau clienţi pentru a se prostitua. Odată ce tinerii începeau să câştige mai mulţi bani, ajungeau să ceară ei înşişi să le fie găsiţi clienţi şi să fie transportaţi de proxeneţi la locuinţele acestora. Majoritatea tinerilor racolaţi sunt din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Toate persoanele implicate în acest caz sunt bărbaţi care aveau fie rolul de proxeneţi, fie se prostituau, fie erau clienţi.

Persoanele care se prostituau în beneficiul reţelei câştigau zeci sau sute de lei, în vreme ce proxeneţii reţineau câştiguri de ordinul a mii de lei.

Cercetările efectuate recent într-un dosar privind uciderea unui copil de 11 ani, în anul 2004, la Ciolpani, au condus la Costel Ţurcanu, zis "Scooby", Andrei Marius Stoicovici, zis "Adi BMW", cunoscuţi proxeneţi homosexuali, şi la Klaus Zander, client, notau procurorii în propunerea de arestare preventivă a lui Doru Iuga şi a celorlaţi acuzaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici