- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarul de prostituţie masculină: Recursul a fost amânat întrucât un inculpat este internat cu fractură de şold
Tribunalul Bucureşti a amânat cu două zile discutarea recursurilor celor şapte inculpaţi arestaţi preventiv în dosarul de proxenetism masculin după ce la termenul de miercuri instanţa a constatat că unul dintre aceştia este internat în spital, cu fractură de şold.
Dosarul de prostituţie masculină: Recursul a fost amânat întrucât un inculpat este internat cu fractură de şold (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Un complet de trei judecători al Tribunalului Bucureşti a luat în discuţie, miercuri, recursurile făcute de cei şapte inculpaţi arestaţi preventiv, între care şi directorul OTV Doru Iuga, într-un dosar de proxenetism masculin şi raporturi sexuale cu minori.
Instanţa de judecată a constatat o lipsă de procedură privind citarea inculpatului Ştefan Romeo Haciadurian, care nu a fost adus la tribunal. Potrivit unui document oficial ajuns la dosar, instanţa a constatat că acesta ar fi internat la Spitalul Penitenciar Rahova. Judecătorii au constatat însă că la dosar nu există şi referatul medical de internare al inculpatului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
În acest context instanţa a arătat că nu poate judeca recursurile, motiv pentru care a stabilit un nou termen în acest proces pentru vineri, 8 iulie.
La ieşirea din sala de judecată Maria Haciadurian, sora inculpatului, a declarat că de la momentul arestării fratelui ei a încercat cu disperare să ia legătura cu acesta, dar că autorităţi precum poliţia sau penitenciarul nu i-au permis acest lucru.
Femeia s-a declarat îngrijorată de situaţia fratelui ei şi a solicitat informaţii penitenciarului care ar fi susţinut că fratele acesteia nu se află la acest loc de detenţie context în care a continuat să adreseze întrebări la Secţia 4 de poliţie şi la Poliţia Capitalei. Ea a precizat în urmă cu o zi a primit un telefon anonim în care o persoană îi transmitea faptul că fratele ei este internat la Spitalul Florească fără a-i oferi detalii.
Femeia acuză că poliţiştii de la Secţia 4 poliţie l-ar fi bătut "cu bestialitate" pe fratele ei pe care l-ar mai fi anchetat şi bătut şi în urmă cu patru ani motivând ulterior că a căzut în baie.
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca a confirmat pentru MEDIAFAX că Ştefan Romeo Haciadurian este internat în Spitalul Floreasca la secţia ortopedie, cu fractură de şold, fără a fi oferite alte detalii.
Oficiali din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au arătat că inculpatul se află în evidenţa Spitalului penitenciar Rahova, dar că, fizic, el se află la Floreasca deoarece starea de sănătate impune o intervenţie chirurgicală.
Judecătoria Sectorului 2 a admis, vineri, propunerea procurorilor Parchetului Capitalei şi a emis mandate de arestare preventivă pentru directorul OTV Andrei Costin Doru Iuga, oamenii de afaceri Klaus Zander şi Andrei Marius Staicovici, precum şi pentru Viorel Manolache, Romeo Ştefan Haciadurian şi Adrian Dobre, toţi şase fiind reţinuţi joi seară, pentru proxenetism sau sex cu minori.
De asemenea, instanţa a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele lui Costel Ţurcanu, poreclit "Scooby". Purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Bogdan Staicu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că acesta este unul dintre proxeneţii din grupare. Costel Ţurcanu ar fi plecat din ţară, existând informaţii că ar fi în Germania.
Decizia Judecătoriei Sectorului 2 a fost contestată de avocaţii celor şapte persoane, recursul urmând să se judece, miercuri, la Tribunalul Bucureşti. Conform legii, recursurile faţă de mandatele de arestare se judecă în şedinţă publică.
Surse judiciare au declarat că în acest caz există opt volume de interceptări, discuţiile dintre membrii grupării având o puternică tentă pornografică. Potrivit surselor citate, în unele cazuri, persoane cu situaţie materială precară erau racolate din zona Parcul Operei, ulterior fiind duse inclusiv în toaletele din Gara de Nord pentru a întreţine relaţii sexuale cu clienţii găsiţi de proxeneţi. Unii dintre cei care admiteau să întreţină relaţii sexuale acceptau în schimb şi produse alimentare.
Din cei şase arestaţi, patru sunt acuzaţi de proxenetism şi doi de întreţinere de raporturi sexuale cu un minor, potrivit unor surse judiciare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO