Dosarul de sechestrare al lui Gigi Becali: Judecarea contestaţiei, amânată pentru 21 mai

Magistraţii instanţei supreme au amânat, luni, pentru 21 mai judecarea contestaţiilor în dosarul privind sechestrarea celor care i-au furat maşina lui Gigi Becali, în care finanţatorul FC Steaua şi gărzile sale de corp au fost achitaţi.

Urmărește
350 afișări
Imaginea articolului Dosarul de sechestrare al lui Gigi Becali: Judecarea contestaţiei, amânată pentru 21 mai

Dosarul de sechestrare al lui Gigi Becali: Judecarea contestaţiei, amânată pentru 21 mai (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)

Gigi Becali a fost achitat, în 19 octombrie 2011, de instanţa supremă pentru sechestrarea celor care i-au furat limuzina, aceeaşi soluţie fiind dată şi în cazul gărzilor sale de corp.

Decizia a fost contestată de Parchetul instanţei supreme şi de unii dintre inculpaţii din dosar, iar cauza trebuia să se judece luni la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Mai mulţi inculpaţi au cerut amânarea judecării cauzei pentru a-şi putea angaja apărători, judecătorii stabilind ca discuţiile în acest dosar să înceapă în 21 mai.

Gigi Becali a fost achitat de judecătorii instanţei supreme în baza articolului 10 litera d din Codul de procedură penală, respectiv pentru că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

În baza aceluiaşi articol au fost achitaţi şi Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi Romulus Dumitrescu.

Marcel Popa, cel care l-a împuşcat în picior pe Nicolae Tinel, unul dintre suspecţii în cazul furtului maşinii lui Becali, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru uz de armă neletală, instanţa stabilind un termen de încercare de trei ani.

Gigi Becali a fost achitat în dosarul privind sechestrarea a trei bărbaţi suspectaţi de furtul limuzinei sale pentru că premisa procurorilor a fost greşită, iar judecătorii au constatat că acesta a comandat recuperarea maşinii şi nu violenţe la adresa hoţilor, ţinându-le lecţii de morală.

Judecătorii instanţei supreme au arătat în motivarea deciziei că părţile vătămate nu au avut de suferit în urma furtului limuzinei lui Becali, ci, mai mult, au fost tratate cu băuturi la barul din Pipera iar acestora nu li s-a interzis nicio clipă să plece. Magistraţii remarcă totodată că niciuna din părţi nu a cerut expres să fie lăsată să plece.

Totodată, instanţa a mai notat în motivare că în timpul petrecut în bar cei trei au fost subiecţii unor "discuţii moralizatoare" din partea finanţatorului FC Steaua.

Gigi Becali declara, după pronunţarea soluţiei în acest dosar, că soţia şi copiii lui au trăit o traumă atunci când el a fost arestat în cazul sechestrării persoanelor care i-au furat maşina, însă consideră că s-a făcut dreptate prin faptul că justiţia l-a achitat.

Gigi Becali a fost trimis în judecată în octombrie 2009, alături de Ştefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu, Marcel Popa şi de poliţistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.

Potrivit procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Gigi Becali le-ar fi cerut gărzilor sale să-i găsească pe cei care i-au luat autoturismul, să-i ducă la sediul PNG (unde funcţiona şi un bar), unde hoţii au fost puşi să dea declaraţii scrise, în care consemnau că ei sunt cei care au furat Mercedesul finanţatorului şi că nu vor reclama Poliţiei faptul că au fost urmăriţi cu maşinile, urcaţi cu forţa în vehicule şi duşi în Pipera. Unul dintre hoţi a fost împuşcat, glonţul de cauciuc fiind scos din piciorul victimei (Nicolae Tinel) la barul din Pipera, care de fapt este sediul Partidului Noua Generaţie (PNG).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici