Marian Burcea, Sergiu Ciobanu, Alin Sergiu Costache, Răzvan Mihai Mischie, Maria Costică şi Cristina Manta vor rămâne în arest pentru 30 de zile, după ce instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis, vineri seară, cererea procurorilor DNA.
Pentru Irina Adelina Geambaşu, inculpată în acelaşi dosar, s-a dispus arestul la domiciliu.
Fostul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, a fost demis, vineri, de premierul Mihai Tudose, ca urmare a reţinerii sale de către DNA în dosarul privind decontările ilegale. Marian Burcea este cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei.
Tot mandat de arestare a primit şi fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, acuzat de trei fapte de trafic de influenţă şi de instigare la folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ 3 milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.
”În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, arată DNA.
Citeşte şi: Dosarul decontărilor fictive de la CNAS: Dispoziţii clare ca asiguraţii imobilizaţi pe tărgi sau în scaun să nu fie lăsaţi să intre/ Un grup de IT-işti coordona de acasă un sistem fals de raportare a serviciilor
Citeşte şi: Dosarul decontărilor fictive de la CNAS | 14 persoane au fost reţinute, printre care fostul consilier al lui George Maior la SRI, Sergiu Ciobanu, şi directorul CNAS, Marian Burcea, care a fost demis în urma reţinerii
Citeşte şi: Fost consilier în SRI, intermediar în mafia asigurărilor de sănătate pe baza relaţiei cu George Maior: ”Acuma lucrez pe aşa-zis lobby şi aşa mai departe. În spatele meu am şi nişte naşi. Maior e naşul”