- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (09.04.2014, 13:23)
- Andrei Dumitrescu
Dosarul deschis în urma incendiului de la Constanţa, preluat de Parchetul instanţei supreme
Dosarul deschis în urma incendiului produs sâmbătă noapte într-un local din Constanţa, în urma căruia trei femei au murit, a fost preluat, marţi, de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).
Urmărește
95 afișări
Dosarul deschis în urma incendiului de la Constanţa, preluat de Parchetul instanţei supreme (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)
"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, la data de 8 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 325 Cod procedură penală, preluarea de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a cauzei privind incendiul produs în restaurantul Beirut din municipiul Constanţa, soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altora", se arată în comunicatul PICCJ.
Conform sursei citate, considerentele care au stat la baza preluării dosarului de către procurorii Parchetului general, s-au bazat pe "caracterul complex al cauzei", în condiţiile în care pentru finalizarea cercetărilor este necesară "implicarea unor structuri centrale ale altor autorităţi, fiind necesară şi alocarea de resurse logistice suplimentare".
Trei tinere au murit şi alte patru persoane au fost rănite, sâmbătă noapte, în urma unui incendiu izbucnit într-un restaurant din centrul municipiului Constanţa. Focul, care a afectat o clădire cu două etaje în care mai funcţionau un pub şi un cazino, a fost stins de pompieri după mai mult de cinci ore.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Rusia a început războiul cu o blocadă a porturilor ucrainene la Marea Neagră, dar acum situaţia s-a inversat
-
Câţi bani a produs Arena Naţională în 2024. Au fost 28 de meciuri şi 3 concerte
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, focul a izbucnit la restaurantul Beirut din centrul Constanţei, în jurul orei 22.40, flăcările extinzându-se cu rapiditate în toată clădirea în care se aflau câteva zeci de persoane. În imobilul respectiv mai funcţiona un cazino, iar la etaj era amenajat un pub în care se defăşura un concert rock.
În urma incendiului, trei tinere, angajate ale localului, au murit, iar alte patru persoane au suferit arsuri şi intoxicaţii cu fum.
Una dintre tinerele decedate este cântăreaţa localului, Ioana Nicoleta Cengher (22 de ani), din Costineşti. Ea absolvise Şcoala Populară de Artă, iar acum era studentă la Drept. Tânăra obţinuse multe premii şi distincţii la concursurile muzicale din ţară şi participase la numeroase festivaluri.
Celelalte două tinere care au murit în tragedia de la Constanţa erau dansatoare. Nicoleta Vasiliţeanu avea 23 de ani şi era din Constanţa, iar Mihaela Tucă avea 24 de ani şi era din Mangalia.
De asemenea, în incendiu au fost rănite patru persoane - Nicoleta Buirencu, o dansatoare de 19 ani, care a fost transportată la un spital din Bucureşti, un bărbat de 40 de ani, Adrian Roman, care s-a intoxicat cu fum şi este internat la Spitalul Judeţean Constanţa şi două persoane care au fost transportate la spitalul din Constanţa, dar în cazul lor nu a fost necesară internarea. Nicoleta Buirencu este studentă la Ştiinţe Economice, în Constanţa.
Trupurile celor trei fete decedate au fost găsite carbonizate.
Focul a distrus complet restaurantul şi a provocat avarii mari cazinoului şi pub-ului aflat la etaj. Clădirea cu două etaje, în care funcţionau restaurantul, un club rock şi un cazinou, este construită în perioada 1925 - 1926, având planşee şi mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagat foarte repede.
Proprietarul restaurantului Beirut este George Karam şi deţine localul prin intermediul societăţii Middle East Parteners SRL. De asemenea, Karam se ocupă şi de alte firme, o parte dintre acestea fiind însă radiate.
Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Viorel Jianu, a declarat, marţi, jurnaliştilor că nu există autorizaţie pentru securitatea la incendiu pentru niciuna din cele trei firme care îşi desfăşoară activitatea în clădirea unde se afla şi restaurantul Beirut, transmite corespondentul MEDIAFAX.
De asemenea, reprezentanţii Primăriei Constanţa au spus că firma care deţine restaurantul nu-şi reînnoise autorizaţia de funcţionare. Ei au precizat că societatea a avut anul trecut autorizaţie, iar termenul legal pentru reînnoirea acesteia a fost 31 martie.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe