Dosarul FNI, adus cu camionul la instanţa supremă
Cele aproximativ 3.000 de volume din dosarul FNI au fost aduse, sâmbătă dimineaţă, cu un camion de mare tonaj la sediul instanţei supreme, care urmează să stabilească un prim termen pentru a judeca recursul în procesul privind prăbuşirea FNI.
Dosarul FNI, adus cu camionul la instanţa supremă
Arhivarii şi grefierii secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au fost ajutaţi, vreme de două ore, de colegii de la Curtea de Apel Bucureşti să descarce cele aproape 3.000 de volume şi să le ducă în sediul instanţei.
Instanţa supremă a fost înştiinţată încă de joi că dosarul trebuie adus de la Curtea de Apel Bucureşti şi s-a stabilit, de comun acord, ca acest eveniment să se petreacă sâmbătă, pentru a nu fi afectată activitatea instanţei.
Volumele au fost depuse în subsolul sediului ICCJ, dosarul urmează să fie înregistrat, să se facă citaţiile şi să se fixeze un prim termen de judecată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Dosarul FNI a ajuns în faza de recurs la ICCJ, după ce Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o pe Ioana Maria Vlas la 10 ani de închisoare, pedeapsă scăzută de la 13 ani, pe motiv că aceasta a fost sinceră atât pe parcursul anchetei cât şi al procesului FNI şi pentru că s-a prezentat la instanţă chiar şi după punerea sa în libertate, după cum se arăta în motivarea instanţei care a dat sentinţa în 18 iunie.
Ioana Maria Vlas a fost condamnată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti pentru înşelăciune şi abuz în serviciu, timp de cinci ani având îngrădite anumite drepturi, după ce îşi ispăşeşete pedeapsa. Totodată, instanţa a constatat faptul că infracţiunea de fals pentru care a fost acuzată Vlas s-a prescris.
Ioana Maria Vlas a fost pusă în libertate în 7 aprilie.
Între timp, Tribunalul Bucureşti a declarat valabil contractul de fidejusiune/cauţiune încheiat în 6 decembrie 1999 între CEC, SOV Invest şi FNI. Instanţa a obligat persoanele condamnate şi firmele din acest dosar la plata de despăgubiri către 130.798 de investitori FNI, dar nu a acordat şi daunele morale cerute.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a început plata despăgubirilor către păgubiţii FNI, care, până la sfârşitul lui 2008, ar urma să primească o sumă estimată la 400 de milioane de lei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO