DOSARUL "Gala Bute": Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, urmărit penal

Fostul ministru Ion Ariton va fi cercetat în continuare în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimis în judecată Rudel Obreja, după ce rechizitoriul procurorului de caz a fost infirmat de şeful acestuia, care a apreciat că Ariton ar fi determinat şefii a 10 companii să sponsorizeze evenimentul.

Urmărește
313 afișări
Imaginea articolului DOSARUL "Gala Bute": Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, urmărit penal

Ion Ariton (Imagine: Liviu Adascalitei/ Mediafax Foto)

Prin rechizitoriului din 6 noiembrie, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor care formează obiectul prezentei cauze.

Luni, însă, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

Astfel, şeful procurorului de caz apreciază că "soluţia de neurmărire cu privire la Ariton Ion şi la reprezentanţii companiilor naţionale care au sponsorizat Federaţia Română de Box este greşită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare rap. la 248 C.p.", respectiv pentru abuz în serviciu.

"Funcţionarii menţionaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au determinat producerea unui prejudiciu companiilor, în condiţiile în care contractele care au avut ca obiect sponsorizarea galei de box profesionist au încălcat prevederile legale care interzic sponsorizarea unei activităţi cu caracter lucrativ. Nu se poate reţine că persoanele care au încheiat contractele de sponsorizare au fost induse în eroare, în condiţiile în care toate datele referitoare la organizarea galei erau publice şi de notorietate. În măsura în care făptuitorii au acceptat încheierea contractelor fără să verifice dacă erau îndeplinite condiţiile de legalitate au acţionat cu intenţie indirectă, acceptând rezultatul produs", se arată în ordonanţa de infirmare a rechizitoriului.

Din actele cauzei rezultă că Ion Ariton, folosindu-şi autoritatea derivată din funcţia de ministru al Economiei, i-a determinat pe directorii celor 10 companii naţionale să încheie contractele de sponsorizare, împrejurare de natură să atragă tragerea sa la răspundere penală pentru instigare la infracţiunile menţionate anterior, mai susţine şeful procurorului de caz.

"Modul atipic în care au acţionat atât ministrul, cât şi reprezentanţii companiilor naţionale, valoarea neobişnuit de mare a contractelor raportat la bugetele de sponsorizare ale instituţiilor, demonstrează intenţia acestor persoane de a transfera sumele din patrimoniul public în cel al societăţii administrate de Rudel Obreja, pentru acoperirea cheltuielilor angajate de aceasta.
Împrejurarea că banii au fost viraţi în contul Federaţiei Române de Box nu reprezintă decât crearea unei aparenţe de legalitate, neputând fi ignorate toate celelalte elemente de fapt care indică o premeditare a operaţiunii şi lipsa caracterului voluntar al sponsorizărilor, rezultând din modul de convocare a reprezentanţilor companiei, urgenţa demersului şi fixarea sumelor aferente sponsorizării de către funcţionari din cadrul ministerului condus de Ion Ariton", se mai menţionează în ordonanţa prin care a fost infirmat rechizitoriul.

În privinţa lui Rudel Obraj, în aceeaşi ordonanţă se arată că faptele reţinute în sarcina acestuia au fost calificate în mod greşit, fiind necesară efectuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunilor de complicitate la infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.

În acest dosar, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie, printre alţii, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist "Campion pentru România" de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie 2012, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România".

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, document obţinut de MEDIAFAX, a fost descris modul în care Rudel Obreja, atunci preşedinte al FRB, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box "Campion pentru România" unei firme care îi aparţinea tot lui.

În baza acestui contract de exclusivitate, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o".

Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajaţi - doi part-time cu patru ore pe zi şi doi part-time cu două ore pe zi - şi-a adăugat ca activităţi secundare "serviciile de reprezentare media" şi "Activităţile agenţiilor de publicitate". Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieşind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiaşi patru angajaţi: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic şi un consilier juridic.

În aceste condiţi, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el.

Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.

"Pentru majorarea artificială a valorii cheltuielilor efectuate în legătură cu organizarea galei, în corespondenţa cu DLAF, SC Europlus Computers a invocat plăţi în valoare de 239.493,82 de lei care nu pot fi considerate ca fiind efectuate pentru organizarea reuniunii de box profesionist şi care nu au legătură cu activităţi de promovare a României. Aceste cheltuieli se referă la bilet de avion pentru Denisa Obreja, haine la comandă pentru Rudel Obreja, comisionul din vânzarea biletelor de intrare la gală, servicii de cazare şi masă achiziţionate înainte de încheierea contractului cu MDRT pentru un grup de persoane care nu sunt angajaţii Europlus Computers SRL, dineu după gala de box din 9 iulie sau servicii de consultanţă prestate în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012", arătau inspectorii DLAF în documentul de control transmis DNA şi obţinut de MEDIAFAX.

Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Europlus Computers a fost de 1,93 milioane de euro fără TVA.

La 1 noiembrie 2011, MDRT anunţa că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puţin decât valoarea din contract, întrucât nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului arăta, în aprilie 2012, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societăţii comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.

Conform ministerului, procedura de achiziţie publică pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită în conformitate cu procedurile legale în vigoare, aşa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister şi societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activităţile stabilite în contract au fost îndeplinite şi, prin urmare, aşa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma iniţial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită iniţial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici