- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarul Giuleşti: Membrii grupării, identificaţi după expertize criminalistice asupra unor resturi de ţigară sau urme de pantofi
Liderii grupării Giuleşti, trimişi în judecată de procurorii PICCJ sub acuzaţia că au spart sedii de firme sau agenţii bancare din mai multe judeţe, au fost identificaţi în urma mai multor expertize asupra unor resturi de ţigară, a unor urme de vopsea sau de pantofi, dar şi a recunoaşterii faciale.
Dosarul Giuleşti: Membrii grupării, identificaţi după expertize criminalistice asupra unor resturi de ţigară sau urme de pantofi
Procurorii arată în rechizitoriul prin care i-au deferit justiţiei pe liderii şi locotenenţii grupării Giuleşti, specializată în furturi, tâlhării şi spargeri de bancomate, că în cursul anului 2010, pe raza judeţelor Argeş, Maramureş, Sălaj, Vâlcea, Sibiu, Braşov şi municipiului Bucureşti, au fost comise mai multe infracţiuni de furt şi tâlhărie, care au vizat unităţi bancare şi bancomate.
În urma verificărilor a rezultat că autorii acestor infracţiuni sunt membrii unei grupări denumită generic "Giuleşti", printre membrii căreia, cei mai activi sunt Dumitru Păncescu, zis "Miki", Adrian Stancu, zis "Mituş", Marius Claudiu Fieraru, şi Dorinel Ionel Lăzărică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
O primă expertiză criminalistică făcută în acest caz pentru identificarea precisă a unuia dintre inculpaţi este o constatare tehnico-ştiinţifică genetic din care rezultă că pe două resturi de ţigară ridicate din scrumiera localizată în consola centrală faţă a unui autoturism Mercedes, folosit la comiterea uneia dintre fapte, s-a găsit profilul genetic al lui Adrian Stancu, zis Mituş.
Procurorii au mai dovedit cu ajutorul expertizelor ştiinţifice efectuate în acest dosar că un buletin găsit în urma percheziţiei făcute asupra aceluiaşi Mercedes că respective carte de identitate era falsă. Buletinul prezenta fotografia lui Dumitru Păncescu, dar cu numele E.L.O, procurorii dovedind cu ajutorul expertizelor criminalistice că documentul este contrafăcut cu ajutorul unei imprimante tip Laser.
"Din exploatarea criminalistică a probelor ridicate cu ocazia cercetării locului faptei la o societate comercială a rezultat că micro-urmele metalice cu aspect de şpan de fier evidenţiate pe polizorul unghiular marca Bosch şi pe discul abraziv marca Bosch montat pe acesta, obiecte ridicate din portbagajul autoturismului, prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale urmelor şi micro-urmelor evidenţiate în urmele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, în noaptea de 11/12 noiembrie 2010 la o societate comercială, precum şi cu urme ridicate cu ocazia cercetărilor locului faptei în alte cazuri cu mod de operare asemănător, respectiv bancomatul unei bănci din incinta unei universităţi, bancomatul altei bănci din incinta unui hipermarket, bancomatul altei bănci din incinta unei societăţi comerciale din Bucureşti şi bancomatul altei bănci din incinta unei universităţi din Bucureşti. De asemenea, s-a stabilit că micro-urmele metalice cu aspect de şpan din fier evidenţiate în urmele recoltate de pe planşeta ce acoperea compartimentul roţii de rezervă al autoturismului, prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale urmelor şi micro-urmelor evidenţiate în urmele ridicate cu ocazia cercetării locului faptei la data de 11/12 noiembrie 2010 precum şi în urmele ridicate cu ocazia cercetărilor locului faptei în alte cazuri cu mod de operare asemănător, respectiv bancomatul unei bănci din incinta unei universităţii din Bucureşti, bancomatul unei bănci din incinta unui hipermarket, bancomat unei bănci din incinta unei societăţi Bucureşti şi bancomatul unei bănci din incinta unei universităţi", mai notează procurorul care a instrumentat acest dosar.
O altă expertiză criminalistică a vizat compararea urmelor de vopsea găsite pe unele bancomate sparte cu vopseaua mai multor leviere găsite la membrii grupării.
"S-a mai stabilit de asemenea că urmele şi micro-urmele de vopsea albă evidenţiate în urmele recoltate de la bancomatele amplasate la o societate, la o universitate şi la supermarketul, au o compoziţie chimică asemănătoare cu cea a urmelor şi micro-urmelor de vopsea albă evidenţiate pe părţile active ale unuia dintre cele patru leviere ridicate cu ocazia cercetării criminalistice a portbagajului autoturismului Mercedes. A mai rezultat că urmele şi micro-urmele de vopsea alb-gri evidenţiate pe părţile active ale unuia dintre cele patru leviere ridicate cu ocazia aceleiaşi cercetări, prezintă aceleaşi caracteristici fizico-chimice cu cele ale urmelor şi micro-urmelor de vopsea alb-gri evidenţiate în urmele ridicate în zonele proximale, cu ocazia cercetării locului faptei la o societate cât şi de la bancomatele amplasate la o universitate şi hypermarket", se mai arată în documentul citat.
Un al element de identificare l-a reprezentat găsirea unei staţii de emisie recepţie (walkie talkie - n.r.) într-un sediu din Bucureşti, şi identificarea perechii acestuia găsită în maşina Mercedes folosită de membrii grupării, marca fiind aceeaşi. Un raport al specialiştilor tehnici a arătat că acest tip de staţii de emisie recepţie nu funcţionează decât în perche.
Totodată, notează procurorii, alte expertize din dosar dovedesc că profilele genetice ale lui Păncescu şi Stancu se aflau pe staţia de emisie găsită în respectiva unitate.
Procurorii bucureşteni au apelat şi la Institutul de Tehnologii Avansate care s-a ocupat de recunoaşterea facială ştiinţifică a unora dintre inculpaţii din acest dosar.
"Totodată, pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi amplasate în interiorul agenţiei băncii, prin Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, s-a stabilit că există un grad mare de asemănare între inculpaţii Dumitru Păncescu, Adrian Stancu şi Marius Fieraru cu persoanele filmate de camerele de luat vederi", notează anchetatorii.
Anchetatorii au reuşit identificarea unora dintre inculpaţi şi după urmele de încălţăminte purtaţi de aceştia la momentul comiterii faptelor.
Astfel "din perimetrul bancomatului amplasat în incinta unei societăţi, de pe urmele de pilitură s-a ridicat prin fotografiere o urmă de încălţăminte".
"Cu ocazia depistării la data de 12 noiembrie 2010, inculpatul Fieraru Marius Claudiu era încălţat cu o pereche de adidaşi care au fost ridicaţi în vederea continuării cercetărilor, iar constatarea tehnico-ştiinţifică dispusă şi efectuată în cauză a stabilit că profilul antiderapant care a creat urma de încălţăminte ridicată prin fotografiere cu ocazia cercetării locului faptei la o societate, este probabil de acelaşi tip cu profilul antiderapant al obiectelor de încălţăminte pe care le purta inculpatul ", se mai arată în actul procurorilor.
Procurorii notează că, în intervalul aprilie - noiembrie 2010, cei patru - Marius Claudiu Fieraru, Ionel Dorinel Lăzărică, Dumitru Păncescu şi Adrian Stancu - având feţele acoperite cu cagule, au pătruns pe timpul nopţii, prin efracţie, în sediul unor firme sau agenţii bancare, de unde au furat sume de bani cuprinse între 30.000 şi 160.000 de lei, depozitate în ATM-uri pe care le forţau prin tăierea balamalelor.
Totodată, aceştia au furat telefoane mobile, o unitate PC şi mai multe pistoale cu muniţia aferentă de la paznicii unora dintre firmele sau agenţiile bancare vizate de gruparea infracţională, pe care i-au deposedat prin violenţă. Agenţii de pază au suferit leziuni a căror vindecare a necesitat între 4 şi 14 zile de îngrijiri medicale, mai arată procurorii.
Unele fapte ale membrilor grupării Giuleşti au rămas în forma tentativei, deoarece în timpul comiterii infracţiunilor au fost surprinşi fie de paznici, fie de organele de poliţie.
Dosarul a fost trimis pentru judecare Tribunalului Vâlcea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO