Dosarul în care AVMR cere infirmarea NUP pentru Iliescu, amânat
Procesul în care Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) cere infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale a lui Ion liescu în dosarul Mineriadei a fost amânat, vineri, la instanţa supremă, din motive procedurale, printre care şi citarea greşită a fostului preşedinte.
Dosarul în care AVMR cere infirmarea NUP pentru Iliescu, amânat (Imagine: Mediafax Foto)
La termenul de vineri al procesului, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat discuţiile, pentru 20 martie, pentru că au constatat existenţa unui dosar similar în care, în mod independent, un revoluţionar cere, de asemenea, infirmarea rezoluţiei în cazul lui Iliescu. Un alt motiv al amânării judecării procesului a fost lipsa de procedură produsă privind citarea corespunzătoare a fostului preşedinte al României.
În plângerea depusă la instanţa supremă, AVMR solicită magistraţilor infirmarea deciziei de neîncepere a urmăririi penale (NUP - n.r.) şi reluarea cercetărilor faţă de fostul preşedinte, Ion Iliescu, în dosarul Mineriadei.
Concret, AVMR contestă rezoluţia din 10 octombrie 2008 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmarire Penală şi Criminalistică din Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Mineriadei, prin care Iliescu a primit NUP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
AVMR arată în plângerea depusă la instanţă că "procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-au pronunţat doar sub aspectul savârşirii infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi tentativelor la cele două infracţiuni, în forma participaţiei improprii, fără a lua în calcul posibilitatea ca acestea să fi fost comise în forma instigării şi să efectueze cercetări în acest sens".
Mai mult, se arată în plangerea AVMR, nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la razboi civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.
Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de13/14 iunie 1990.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO