- Home
- Social
- BRAŞOV, (07.03.2013, 19:55)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarul lui Şerban Huidu: Avocatul firmei de asigurări spune că daunele de 360.000 euro sunt prea mari. Sentinţa a fost amânată
Curtea de Apel Braşov se va pronunţa în data de 14 martie în dosarul privind daunele civile pe care firma de asigurări a fostei vedete TV Şerban Huidu trebuie să le plătească familiilor victimelor accidentului provocat de acesta în octombrie 2011.
Urmărește
785 afișări
Şerban Huidu (Imagine: Mihaela Cojocariu/ Mediafax Foto)
Magistraţii Curţii de Apel au judecat, joi, recursul formulat de firma de asigurări auto SC Asigurare - Reasigurare Astra SA care a fost obligată să plătească integral daunele civile în cuantum de peste 360.000 de euro stabilite de către Judecătoria Braşov, pe 18 decembrie 2012, către familiile celor trei victime din accidentul provocat de Huidu, în 16 octombrie 2011, la Timişul de Sus.
Avocatul firmei de asigurări a spus că sumele stabilite de Judecătoria Braşov sunt prea mari şi a adus ca dovezi mai multe statistici privind daunele acordate de instanţe în cazul unor accidente cu victime, despăgubirile fiind mult mai mici.
ULTIMELE ȘTIRI
-
„Oricine intră în parlament, intră în Rusia”, afirmă președintele Georgiei, Salome Zourabichvili
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
Şi avocatul lui Huidu, Ioan Mînjină, a cerut diminuarea cuantumului despăgubirilor, deşi clientul său nu plăteşte direct daunele, ci firma acestuia de asigurări. Avocatul a declarat jurnaliştilor că Huidu nu i-a cerut să solicite diminuarea despăgubirilor, şi că şi-a susţinut un punct de vedere.
În schimb, Valentin Bordea, avocatul Ioanei Câmpean, fiica uneia dintre victime, a cerut majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite pentru ea, de la 120.000 de euro, la 240.000 de euro, pe motiv că pentru familia celeilalte vicitme, familia Balog, s-au stabilit daune totale de 240.000 de euro (câte 120.000 euro pentru soţia şi fiul lui Ştefan Balog).
Instanţa a rămas în pronunţare în acest caz pentru data de 14 martie.
În 18 decembrie, Judecătoria Braşov a obligat firma de asigurări Asigurare-Reasigurare ASTRA să plătească integral daunele civile de peste 360.000 de euro către familiile celor trei victime ale accidentului provocat de Şerban Huidu, respectiv către fiica Magdei Drăghici, Ioana Câmpean, soţia lui Ştefan Lungu Balog şi fiul acestuia. Compania de asigurări avea la dispoziţie zece zile să atace decizia instanţei braşovene.
Pe lângă daunele morale către familiile victimelor, firma de asigurări a fost obligată de către instanţă şi la "plata cheltuielilor judiciare în cazul Elenei Balog Lungu şi Mircea Balog Lungu, urmând să se achite 2.500 lei pentru fiecare dintre părţile civile".
Ulterior, societatea de asigurări ASTRA SA a făcut recurs la decizia instanţei.
În 7 februarie, Curtea de Apel Braşov a majorat pedeapsa în cazul fostului realizator TV Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morţi, din octombrie 2011, la doi ani de închisoare cu suspendare la patru ani cu executare.
Conform aceleiaşi decizii, pe o perioadă de încercare de şase ani Huidu are interdicţia de a se urca la volan, iar în cazul în care îşi schimbă domiciliul, locul de muncă sau se deplasează din localitate trebuie să îi anunţe pe anchetatori.
De asemenea, instanţa a decis ca lui Şerban Huidu să îi fie recoltate probe biologice astfel încât profilul său genetic să fie introdus în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare (SNDGJ), modalitate specifică infracţiunilor grave.
În 31 ianuarie, procurorii şi avocaţii familiilor victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu au solicitat judecătorilor Curţii de Apel Braşov casarea sentinţei de condamnare a acestuia la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi rejudecarea cauzei, pentru o pedeapsă mai mare, cu executare.
În mai 2012, Şerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morţi produs în octombrie 2011 zona localităţii Timişul de Sus din judeţul Braşov.
În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de doi şi patru ani şi cu bona acestora.
În 29 iunie 2012, Şerban Huidu a fost condamnat de Judecătoria Braşov la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, iar familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor.
De asemenea, la sfârşitul anului trecut Judecătoria Braşov a decis ca familiile victimelor accidentului provocat de Huidu să primească daune de 360.000 de euro.
Judecătoria Braşov a decis ca fiica Magdei Drăghici, Ioana Câmpean, să primească daune morale în valoare de 120.000 de euro şi daune materiale de circa 1.900 de lei. De asemenea, pentru soţia lui Ştefan Lungu Balog s-au stabilit daune morale tot de 120.000 de euro şi materiale de 5.500 de lei reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi 5.000 de euro reprezentând contravaloarea autoturismului Dacia Logan distrus în accident. Totodată, fiul lui Ştefan Lungu Balog va primi 120.000 de euro ca daune morale.
Potrivit minutei Judecătoriei Braşov, aceste daune în valoare totală de peste 360.000 de euro trebuie achitate de firma de asigurări Asigurare-Reasigurare Astra, unde Huidu avea contract de asigurare.
Citește pe alephnews.ro: Cheltuielile pentru încoronare regelui Charles au fost dezvăluite. Cât plătește Marea Britanie pentru monarhie
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe