- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.09.2017, 18:16)
- Otilia Ciocan Serescu
Dosarul Microsoft: DNA pune sechestru pe averile lui Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis, marţi, să pună sechestru pe averile oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, dar şi asupra bunurilor ce aparţin fostului director al Microsoft România, Călin Tatomir, şi ale fostului ministru Gabriel Sandu.
Urmărește
1178 afișări
Dosarul Microsoft: DNA pune sechestru pe averile lui Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir
Sechestrul a fost pus de anchetatori în dosarul cunoscut drept „Microsoft III”.
„Potrivit ordonanţelor întocmite de procurori, măsurile asiguratorii au fost dispuse faţă de fiecare dintre cei menţionaţi, până la concurenţa sumei reprezentând prejudiciul în cauză, respectiv 51.396.344,76 euro. Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupţie prin raportare la infracţiunile reţinute de procurori în sarcina inculpaţilor menţionaţi, în vederea recuperării prejudiciului şi a confiscării speciale. Celor patru inculpaţi li s-a adus la cunoştinţă conţinutul ordonanţelor privind dispunerea măsurilor asigurătorii”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi.
În acest dosar, deschis în aprilie- „Microsoft III” - sunt urmăriţi penal Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, reprezentanţi în fapt/drept ai D.Con-Net AG, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Ion Stănescu, fost consilier asistent la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), Andrei Săvulescu, fost director general la Direcţia generală pentru politici şi programe în domeniul societăţii informaţionale din cadrul MCSI, ambii pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dar şi Călin Tatomir, fost director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
De anchetă este vizat şi fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale Gabriel Sandu. Procurorii DNA îl acuză pe acesta că ar fi luat peste două milioane de euro pentru a favoriza firma reprezentată de Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.
Procurorii spun că, în urma înţelegerii avute de Dinu Pescariu şi Claudiu Florică cu fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu a aprobat documentaţia de atribuire pentru procedura de licitaţie deschisă, iniţiată pentru „Achiziţionarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare".
În favorizarea firmei D.Con-Net AG în câştigarea licitaţiei, s-a implicat şi Călin Tatomir, directorul general Microsoft România la acel moment, prin cooptarea firmei SC DIM SOFT SRL în cadrul asociaţiei de firme care urma să participe şi să câştige licitaţia publică. El a contribuit şi la stabilirea acelor condiţii restrictive pe care să le îndeplinească doar firma cooptată de el în cadrul asocierii.
"Sprijinul acordat de către Tatomir Călin D.Con-Net AG, în calitate de lider al asocierii, a rezultat şi din faptul că acesta a refuzat să transmită către un alt potenţial participant la licitaţie, o scrisoare de confirmare din partea producătorului privind acordul acestuia pentru livrarea orelor de consultanţă şi suport (aceasta fiind una dintre cerinţele restrictive impuse în documentaţia de atribuire). În urma câştigării licitaţiei publice, a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr.35/09.09.2009 dintre MCSI şi consorţiul D-Con.Net AG, în calitate de lider al asocierii. Din asociere făcea parte şi Dim Soft SRL", potrivit sursei citate.
Valoarea totală a contractului reprezentând suma ce trebuia plătită de minister era de 90.182.344,76 euro, plăţile fiind efectuate conform graficului convenit prin contract.
Prejudiciul în dosar este de peste 50 de milioane de euro, conform DNA.
Persoanele care ar fi contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt Ion Stănescu, Andrei Săvulescu, Gabriel Sandu, Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Călin Tatomir.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe