Dosarul privatizării Romtelecom, închis definitiv

După ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-a absolivit de vină pe demnitari în acest caz, în temeiul articolului 278 din Codul de procedură penală (Cpp) petiţionarul Dan Ionescu a formulat plângere, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia 12397/4959/2007 din 5 octombrie 2007, dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se dispune astfel, procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că în dosarul 230/D/P/2005 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) s-a dispus, în baza art. 11 pct.1 lit.a şi art.10 lit.d Cod procedură penală, clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către autori necunoscuţi a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 şi 5 din Codul penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. Totodată, în baza art.38 Cod procedură penală s-a dispus disjungerea cauzei sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 249 Cod penal.

În 14 mai 2001, ofiţeri din cadrul IGP - Direcţia Poliţie Economico-Financiară s-au sesizat din oficiu în legătură cu încheierea unui act adiţional la contractul de consultanţă dintre Ministerul Comunicaţiilor şi Romtelecom SA, în calitate de clienţi şi consorţiul Goldman Sachs International, în calitate de consultanţi, prin care obligaţia de plată a consultanţei prestate de consorţiu, în sumă de 8,4 milioane de dolari (ce revenea în sarcina Romtelecom SA, conform contractului de consultanţă) a fost preluată de FPS.

Ulterior, la 30 mai 2001, organele de control au constatat că plata consultanţei în valoare de 8,4 milioane de dolari s-a efectuat de către FPS fără bază legală, în urma încheierii unui act adiţional la 30 decembrie 1998, aspect menţionat în nota de constatare a Direcţiei Generale de Îndrumare şi Control Fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, stabilindu-se, de asemenea, că plata sumei anterior menţionate (plată efectuată la extern cu titlul de onorariu) nu era în conformitate cu prevederile OUG 88/1997.

Rezoluţia dată la 21 decembrie 2006 în dosarul 661/2005 al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin.6 şi art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmărorii penale faţă de numiţii Vasile Radu, Baias Flavius, Remeş Traian Decebal, Peiu Petrişor, Ţepelea, Vlad, Gozia Dan, Ionescu Gheorghe, Mândrescu Corneliu şi Gutin Eugenia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 249 Cod penal este legală şi temeinică, neidentificându-se indicii că persoanele cercetate ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art. 249 din Codul penal, constatându-se totodată că, prin procesul verbal din 5 octombrie 2007, în temeiul art. 195 Cod procedură penală s-a dispus îndreptarea erorii materiale a rezoluţiei cu acelaşi număr din 21 decembrie 2006 în sensul menţionării în dispozitivul acesteia şi a "fostului ministru al Apărării Naţionale Victor Babiuc, a fostului preşedinte al Consiliului de administraţie al FPS Radu Sârbu".

Fiind nemulţumit de soluţia dată, petiţionarul, în termen legal a formulat plângere, ce a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9746/1/2007.

În susţinerea plângerii formulate, aceasta a depus la dosar o copie a plângerii formulată şi înaintată procurorului general, din care rezultă că acesta s-a referit în mod explicit la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art.254 Cod penal, dar şi la cele privind subminarea economiei naţionale prevăzută de art. 165 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal şi abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 Cod penal, cu privire la care în rezoluţia nr. 661/P/2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică dată la 21 decembrie 2006 nu s-a făcut nicio menţiune.

Completul de trei judecători al instanţei supremă a considerat că plângerea formulată de petiţionar este fondată.

Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interesel legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.

Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată iniţial de petiţionarul Ionescu Dan Cristian a vizat tragerea la răspundere penală a şapte demnitari români membrii ai Comitetului de coordonare a privatizării Romtelecom, atât sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi de neglijenţă în serviciu, fapte prevăzute de art. 215 Cod penal şi respectiv de art. 249 Cod penal, dar şi cu privire la fapte de corupţie, respectiv luare de mită prev. de art. 254 Cod penal, subminarea economiei naţionale prevăzută de art. 165 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal şi presupuse a fi săvârşite de aceeaşi intimaţi (potrivit plângerii formulate la 6 decembrie 2004 şi înregistrate la Parchetul Naţional Anticorupţie sub nr. 7978 din aceeaşi dată-fila 33 dosar instanţă) aspecte asupra cărora procurorul nu a făcut în niciun fel referire.