- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (10.05.2017, 15:32)
- Andreea Traicu
Dosarul RCS-Antena Group: Instanţa a respins cererea lui Sorin Alexandrescu de audiere a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari
ÎCCJ a respins, miercuri, cererea lui Sorin Alexandrescu de audiere a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari, în dosarul în care fostul director al Antena Group este acuzat de şantaj. Judecătorii au admis depunerea unor înscrisuri privind posibilitatea ca Alexandrescu să fi fost provocat de Bendei.
Urmărește
963 afișări
Dosarul RCS-Antena Group: Instanţa a respins cererea lui Sorin Alexandrescu de audiere a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari
"Admite proba cu înscrisuri, constând în convorbirile transcrise şi depuse la dosarul cauzei de către apărătorul ales al inculpatului Alexandrescu George Sorin, în susţinerea celor două teze probatorii, respectiv teza "Provocării" şi teza „Constatării unei temeri”, inserate la punctele 1 şi 2 din cererea de suplimentare a probatoriului şi constată administrată această probă", se arată în decizia instanţei.
Magistraţii au decis respingerea cererilor formulate de inculpaţi privind audierea mai multor persoane, printre care cea a patronului RCS-RDS, Zoltan Teszari, a lui Alexandru Oprea, fost şef în cadrul companiei şi a lui Marius Tucă.
Judecătorii au respins cererea lui Sorin Alexandrescu de emitere "a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie Secţia I în vederea comunicării modului în care s-au solicitat la ANAF documentele în baza cărora Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut adjunctului Şefului Gărzii Financiare, dl. Cărbunaru Gabriel Valentin, în luna mai 2013, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea de înaintare de către Direcţia Naţională Anticorupţie a CD-ului marca Verbatim cu seria constructivă HDL 673PJO9204927 A03 inscripţionat „SUPC-236-AS-1 AS-2 bi-1 A72-22.04.2013-25.04.2013”".
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
De asemenea, instanţa a decis respingerea cererii de emitere a unei adrese către Direcţia Naţională Anticorupţie "în vederea comunicării dacă „telefonul negru” folosit de către persoana vătămată Bendei Ioan, după intrarea în posesia acestuia, a intrat sub incidenţa unui mandat de supraveghere, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea de înaintare a listing-ului convorbirilor de pe acest telefon, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin. Respinge solicitarea încuviinţării depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor prin care se arată faptul că litigiile ANTENA GROUP – RCS-RDS au fost asistate juridic de societatea PeliFilip, formulată de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat Alexandrescu George Sorin".
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.
Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.
Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.
În prezent, Dan Voiculescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, fiind condamnat la o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru spălare de bani în dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.
Faptele de corupţie cu care ar fi fost ameninţat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări faţă de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS şi alte persoane.
Citeşte şi: Gest extrem în Capitală al unui ofiţer SPP: Bărbatul s-a împuşcat în inimă, în plină stradă
Citeşte şi: Prin demiterea şefului FBI, Donald Trump împinge preşedinţia Statelor Unite pe un teren periculos - AP
Citeşte şi: VIDEO Nicolae Bacalbaşa a fost suspendat timp de 6 luni din PSD după scandalul din şedinţa de plen, a decis CExN PSD
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe