- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.10.2014, 20:28)
- Catalin Lupasteanu
Dosarul retrocedărilor - DNA: Inculpaţi din acest dosar au luat legătura cu Attila Korodi, spre a interveni la şeful Romsilva
Trei dintre inculpaţii din dosarul privind retrocedarea ilegală de păduri au luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, şi au reuşit să poarte o discuţie cu acesta "pe tema dorită", susţin anchetatorii.
Urmărește
431 afișări
Attila Korod (Imagine: Eduard Andrei/Mediafax Foto)
Informaţia este menţionată în referatul prin care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut arestarea preventivă a doi judecători şi a altor patru persoane vizate în acest dosar.
Potrivit anchetatorilor, "grupul" vizat în dosar a avut în atenţie şi alte retrocedări, nu doar pe cea privind domeniul Ghica. "Din probe rezultă că acest grup extins are în desfăşurare şi alte speţe privind retrocedări de imobile sau reconstituiri ale dreptului de proprietate în mod ilegal, nu numai domeniul Ghica (în Călăraşi, Sinaia, Buzău, Galaţi, Vâlcea, Suceava)", se arată în referat.
Anchetatorii arată, în continuare, că "referitor la acest din urmă caz, numiţii Kadas Iosif, Iacob Sorin Ioan şi Mătăşel Ioan au luat legătura cu ministrul Mediului, Attila Korodi, pentru a interveni pe lângă directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, reuşind să poarte o discuţie cu acesta pe tema dorită".
În dosarul retrocedărilor, Sorin Ion Iacob este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trei infracţiuni de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, iar Iosif Kadas, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă. Primul este arestat la domiciliu, iar al doilea se află în arest preventiv.
Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, vor fi cercetaţi sub control judiciar în dosarul retrocedărilor, după ce instanţa supremă a respins propunerea de arestare formulată de procurorii anticorupţie.
Pe de altă parte, în cazul deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea lor.
În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorul Ilie Sârbu şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu.
Directorul Romsilva este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. Potrivit procurorilor, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.
Romsilva consideră că afirmaţia potrivit căreia, în dosarul retrocedărilor, ar fi fost prejudiciată cu circa 300 de milioane de euro este nefundamentată, în condiţiile în care regia este administratorul, nu proprietarul pădurilor statului.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:33
„Ne uităm în oglindă şi ne vedem frumoşi". Radiografia făcută de Marcel Ciolacu la Congresul PSD
-
astăzi, 12:12
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump