Bărbatul de 71 de ani din Bistriţa a fost descoperit, marţi seara, mort în propriul apartament, cu semne vizibile de agresiune pe corp.
Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au reuşit să îi identifice pe presupuşii criminali ai bărbatului, reţinând doi tineri de 19 şi 21 de ani, care au recunoscut că l-au omorât pe bătrân după ce s-au întâlnit cu acesta în apropierea unui bar şi au decis să îl conducă acasă pentru a bea împreună.
După ce au ajuns în apartamentul bătrânului, cei doi fraţi l-a lovit şi i-au cerut îi dea toţi banii pe care îi are în casă. Pentru că bătrânul le-a spus că nu are bani sau alte bunuri de valoare în locuinţă, tinerii l-au lovit şi înjunghiat de mai multe ori, iar apoi au început să caute banii în locuinţă. Au găsit doar 100 de lei, un telefon mobil, un ceas şi câteva bijuterii fără valoare.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Adrian Briciu, a declarat că examinarea medico-legală a cadavrului a arătat că decesul a fost violent şi cauzat de leziunile traumatice multiple produse prin lovire cu corpuri dure şi cu un corp tăietor înţepător.
Cei doi fraţi sunt acuzaţi de omor şi tâlhările calificată şi-au recunoscut faptele în faţa anchetatorilor. Pe numele lor a fost emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentanţi vineri Tribunalului Bistriţa-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă.
Tânărul în vârstă de 21 de ani mai are o condamnare pentru tâlhărie, fiind eliberat din închisoare în luna septembrie pentru bună purtare, după ce a executat doi ani de închisoare.