Două aeronave C-27J Spartan trimise în Caraş-Severin, în luptă cu flăcările

Două aeronave C-27J Spartan au fost trimise în zona localităţilor Pojejena şi Moldova Nouă din judeţul Caraş-Severin, acolo unde flăcările au cuprins o suprafaţă considerabilă de pădure.

Urmărește
3787 afișări
Imaginea articolului Două aeronave C-27J Spartan trimise în Caraş-Severin, în luptă cu flăcările

Două aeronave C-27J Spartan trimise în Caraş-Severin, în luptă cu flăcările

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze miercuri pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier situat pe raza localităţilor Pojejena - Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

Misiunea aeriană se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având în vedere că există riscul de propagare la alte suprafeţe de pădure, iar zona este inaccesibilă mijloacelor terestre de stingere a incendiilor.

În august, Forţele Aeriene Române au mai intervenit pentru stingerea incendiilor de pădure din Caraş-Severin (tot în zona Moldova Nouă), şi din Albania.

Aeronavele C-27J Spartan pot transporta până 6.000 de litri de apă (maxim şase containere) la fiecare trecere. Aeronavele de acest tip ale Forţelor Aeriene Române au acţionat, din 2017 şi până în prezent, pentru stingerea a mai multor incendii de pădure din ţara noastră – în judeţele Mehedinţi, Alba, Hunedoara, Buzău şi Bacău. De asemenea, în anii precedenţi, Forţele Aeriene Române au executat misiuni pentru stingerea incendiilor de pădure din Franţa, Republica Slovenia, Grecia şi Macedonia de Nord.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici