Două autocamioane furate din străinătate, în valoare de 77.000 de lei, confiscate la frontieră

Două autocamioane furate din Spania, respectiv Italia, în valoare totală de 77.000 de lei, au fost depistate de poliţiştii de frontieră la vamele Oancea, respectiv Sculeni, în decurs de două zile.

Urmărește
5 afișări

Într-un prim caz, joi, Valentin Viktorov P., cu dublă cetăţenie bulgară şi moldovenească, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Oancea, judeţul Galaţi, la volanul unui camion DAF, înmatriculat cu număr de tranzit în Germania, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei de Frontieră (PFR).

Poliţiştii au observat unele neconcordanţe în documentele prezentate la control de către şofer, astfel că au verificat în baza de date Interpol, precum şi prin Centrul de Contact Oradea, astfel văzând că autocamionul figurează ca fiind furat din Spania în 2004.

Autovehiculul, în valoare de aproximativ 44.300 lei, a fost confiscat la sediul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Galaţi pentru continuarea cercetărilor, iar lui Valentin Viktorov P. i-a fost întocmit dosar penal pentru de furt.

Într-un caz separat, miercuri seară, la PTF Sculeni, judeţul Iaşi, s-a prezentat Vasile D. (38 de ani), din Republica Moldova, la volanul unui camion DAF, înmatriculat în ţara sa de origine.

În urma controlului documentelor şi a verificării în bazele de date, poliţiştii de frontieră au observat că autocamionul figurează ca fiind furat din Italia. Bărbatul a spus că în urmă cu o zi a preluat autocamionul din judeţul Vaslui şi că nu ştia că acesta este furat.

Autocamionul, în valoare de 32.800 lei, a fost confiscat la sediul IJPF Iaşi până la finalizarea cercetărilor, iar lui Vasile D. poliţiştii de frontieră i-au întocmit lucrare penală pentru furt calificat, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea luării măsurilor legale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici