Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au anunţat că duminică dimineaţă, în jurul orei 09.30, prin apel 112 a fost sesizat un accident rutier la intersecţia Bulevardului Eroilor cu Splaiul Independenţei, în care a fost implicat şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
Din primele informaţii, şoferul unei maşini nu a acordat prioritate ambulanţei, care se deplasa cu pacient spre o unitate medicală, având în funcţiune semnalele luminoase şi acustice.
După impact, autospeciala medicală s-a răsturnat.
Trei persoane au fost transportate la spital, pacientul, un pasager din autoturismul implicat, precum şi medicul din cadrul echipajului SMURD.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.