Două decese cauzate de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, la Constanţa
Două femei, una în vârstă de 60 ani, iar cealaltă de 36 de ani, au murit în ultima săptămână în judeţul Constanţa, după ce au contractat virus gripal, într-unul dintre cazuri fiind vorba despre A/H1N1, au anunţat, joi, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în cazul femeii de 60 de ani decesul s-a produs după ce aceasta a contractat virusul A/H1N1, cu factor de risc asociat , transmite corespondentul MEDIAFAX.
În cazul celui de-al doilea deces, al femeii de 36 de ani, a fost confirmat virusul gripal de tip B, fără factor de risc asociat.
De altfel, în ultima săptămână, în judeţul Constanţa s-au înregistrat 16 suspiciuni clinice de gripă, toţi pacienţii fiind internaţi.
Conform sursei citate, în acelaşi interval de timp 4.290 de persoane au ajuns la spital cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), iar 43 au necesitat internarea. De asemenea, în ultima săptămână s-au înregistrat şi 1.469 de cazuri de pneumonie, 127 de persoane fiind internate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO