Două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova

Publicat: 13 02. 2025, 08:41
Actualizat: 13 02. 2025, 08:54

„Poliţia Naţională informează cǎ, alte două drone au fost depistate pe teritoriul Republicii Moldova. Una dintre ele pe un câmp agricol din preajma localităţii Ciumai, raionul Taraclia; iar cealaltă a explodat pe un câmp la aproximativ 1,5 kilometri de Ceadîr-Lunga”, potrivit unui comunicat.

Experţii secţiei tehnico-explozivă a Poliţiei sunt în prezent în ambele locaţii şi efectuează cercetări, ulterior dronele urmând a fi investigate în detaliu.

„Din investigaţiile preliminare, fragmentele depistate la Ceadîr – Lunga aparţin unei drone ruseşti. Teritoriile au fost izolate, pericolul pentru cetăţenii din zonă este deja exclus”, potrivit sursei citate.

O altă dronă a fost găsită miercuri pe un câmp din preajma localitǎţii Salcia, din raionul Taraclia.

Armata rusă a efectuat, în noaptea de miercuri spre joi, un nou atac cu drone în Ucraina, lângă graniţa României. Patru avioane de luptă au fost ridicate de la bazele Borcea şi Kogălniceanu. O dronă rusească a intrat pentru scurt timp în spaţiul aerian românesc, în apropiere de Galaţi.