Prima pagină » Cultură-Media » Două filme româneşti în topul „cele mai bune 50 de filme ale secolului 21”

Două filme româneşti în topul „cele mai bune 50 de filme ale secolului 21”

Criticii Hollywood Reporter au introdus două filme româneşti în topul „cele mai bune 50 de filme ale secolului 21”.
Două filme româneşti în topul „cele mai bune 50 de filme ale secolului 21”
Petru Mazilu
08 apr. 2023, 18:24, Social

Cel mai bine clasat în clasament este filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007). Pelicula care a câştigat Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes a ocupat locul 9. Criticii de film care au întocmit clasamentul susţin că pelicula este „o capodoperă” care alături de „Moartea domnului Lăzărescu” al lui Cristi Puiu demonstrează renaşterea cinematografiei româneşti de la începutul anilor 2000.

Filmul „Moartea domnului Lăzărescu” (2005) este pe locul 29 în clasamentul criticilor de film de la Hollywood Reporter.

Clasamentul a fost realizat în câteva luni de şase critici de film. Specialiştii au avut întâlniri online şi au schimbat informaţii prin email, iar la final au realizat clasamentul celor mai bune filme din anul 2000 încoace. Pe primele trei locuri sunt filmele „Yi Yi” (2000), „Inside Llewyn Davis” (2013) şi „The Gleaners and I” (2000).