Prima pagină » Social » Două grenade defensive au fost descoperite lângă un tomberon de gunoi în Râmnicu Vâlcea

Două grenade defensive au fost descoperite lângă un tomberon de gunoi în Râmnicu Vâlcea

Două grenade defensive au fost găsite, joi, lângă un tomberon de gunoi din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea de către un angajat al firmei de salubritate a oraşului, la faţa locului deplasându-se echipe de pirotehnişti care au ridicat muniţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.
31 mart. 2011, 15:09, Social

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, cele două grenade au fost ridicate de pirotehnişti în vederea neutralizării, iar specialiştii confirmă că acestea aveau încărcătură explozivă şi reprezentau un pericol pentru locuitori.

„Iniţial, salariatul societăţii de salubrizare a municipiului Râmnicu Vâlcea, aflat în timpul programului, a sesizat Poliţia că pe strada Regina Maria din municipiu, lângă un tomberon de gunoi din spatele unui bloc, se află o grenadă, iar ulterior la examinarea zonei de către pirotehnişti a mai fost identificată o a două grenadă, ambele din categoria celor defensive”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisar Emilian Muşulete.

Muşulete a precizat că grenadele au fost ridicate de pirotehnişti şi transportate în condiţii de siguranţă în depozitul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.