- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.12.2023, 14:16)
- Petru Mazilu
Două grupuri de sirieni, depistate de Garda de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria
Două grupuri de migranţi sirieni au fost depistate de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria.

Două grupuri de sirieni, depistate de Garda de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă anunţă că, în ultimele 24 de ore, au identificat două grupuri de migranţi, cetăţeni sirieni. Este vorba despre opt persoane, cinci bărbaţi, o femeie şi doi copii, care au trecut ilegal frontiera terestră din Bulgaria în România.
„În data de 28.12.2023, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră au depistat, pe raza satului Esechioi, comuna Ostrov, din judeţul Constanţa, un grup de trei persoane (un bărbat, o femeie şi o minoră) care se deplasa pe jos. Din verificări s-a constatat faptul că aceştia sunt cetăţeni sirieni şi au trecut fraudulos frontiera din Bulgaria în România. De asemenea, s-a constatat că un alt grup de cinci persoane au trecut fraudulos frontiera de stat. Urmare a măsurilor dispuse de reorganizare a dispozitivului de supraveghere au fost reţinute, în proximitatea frontierei, 5 persoane de sex masculin (4 adulţi şi un minor), care nu deţineau documente de identitate şi au declarat că sunt cetăţeni sirieni şi au trecut fraudulos frontiera bulgaro-română”, a transmis Poliţia de Frontieră.
Autorităţile române fac cercetări împreună cu autoritatea de frontieră din Bulgaria. Totodată, se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ponta, dacă ajunge preşedinte: Primul lucru, dimineaţă, mă duc la guvern
-
Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”
-
Trump impune oficial tarife de 25% pentru Mexic şi Canada, şi încă 10% pentru China. Când vor intra în vigoare


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe