Două persoane au murit într-un incendiu în Caracal

Publicat: 16 10. 2016, 09:04
Actualizat: 16 10. 2016, 09:05

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonier major Dan Nedeloiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că cei doi au fost găsiţi carbonizati, în locuinţă.

Cel mai probabil incendiul a izbucnit de la o sursă improvizată cu care cei doi încercau să se încălzească.

„Incendiul a izbucnit la o locuinţă dintr-un un cartier de romi. Au fost mobilizate două autospeciale de stingere încadrate cu zece pompieri. La sosirea echipajelor, casa ardea în totalitate. Au fost găsite două victime, carbonizate – un bărbat în vârstă de circa 40 de ani şi o femeie, concubini. Casa, de aproximativ 25 de metri pătraţi, a ars aproape în întregime”, a spus plutonierul major Dan Nedeloiu.