Două Personale înlocuite cu trenuri Accelerat, spre litoral, în sezonul estival

CFR Călători introduce în circulaţie, în perioada 19 iunie - 6 septembrie, două trenuri Accelerat, care vor înlocui Personale pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur.

Urmărește
310 afișări
Imaginea articolului Două Personale înlocuite cu trenuri Accelerat, spre litoral, în sezonul estival

Două Personale înlocuite cu trenuri Accelerat, spre litoral, în sezonul estival (Imagine: Mediafax Foto)

Astfel, în perioada 19/20 iunie - 5/6 septembrie, trenul Personal 8018 (Constanţa - Bucureşti Nord) va fi anulat, în locul acestuia fiind introdus în circulaţie trenul Accelerat 10918 (cu plecare din Constanţa la ora 20.09 şi sosire la Bucureşti Nord la ora 01.01), se arată într-un comunicat de vineri al Ministerului Transporturilor.

În perioada 20 iunie - 6 septembrie va fi scos din circulaţie trenul Personal 8017 (Bucureşti - Constanţa), în locul acestuia fiind introdus trenul Accelerat 10917 (plecare din Bucureşti Nord la ora 01.50 şi sosire la Constanţa la 06.29).

Totodată, pentru mai multe trenuri Accelerat va fi aplicat, pe anumite distanţe, tarif de Personal. Astfel, vor fi aplicate tarife de Personal pentru trenurile Accelerat 10918 şi 10917 (Constanţa - Bucureşti Nord şi retur), pentru distanţa Constanţa - Feteşti şi retur, 1856/1855 (ramură pentru 1852/1853 Suceava - Mangalia), pentru distanţa Botoşani - Vereşti - Suceava Nord, 1857 (ramură pentru 1854/ 1851 Mangalia - Suceava), pentru distanţa Vereşti - Botoşani, 1942/194, 1944/194, 1644/1645 şi 1643/1646, pentru distanţa Salva - Sighetu Marmaţiei şi retur.

Cei care au abonamente pentru tren Personal pot călători cu aceste trenuri Accelerat pe distanţele menţionate fără plata altor diferenţe tarifare.

CFR Călători a suplimentat, pentru perioada 13 iunie - 15 septembrie, trenurile spre litoral, astfel că 42 de trenuri vor asigura legătura directă între litoralul românesc şi 15 oraşe din ţară. Astfel, şase trenuri Personal, 12 Accelerat şi 24 Rapid vor face legătura directă între Bucureşti, Craiova, Timişoara, Deva, Reşita, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici