- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Două românce, găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din Roma
Două românce cu vârste de 20 şi respectiv 21 de ani au fost găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din centrul Romei, în apropierea gării Termini, au anunţat carabinierii.
Carabinierii, alertaţi de un apel telefonic, au descoperit cele două cadavre în două camere ale hotelului Mille, în cursul nopţii, potrivit aceleiaşi surse.
Consulul României la Roma, Cosmin Dumitrescu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că au fost deja făcute demersuri pentru a anunţa familiile celor două tinere românce ucise în Italia.
Potrivit diplomatului, autorităţile italiene au notificat autorităţile române în legătură cu identitatea victimelor sâmbătă, în jurul orei 11.00 (ora 12.00, ora României).
Potrivit agenţiei ANSA, un român în vârstă de 31 de ani, care locuia cu una dintre tinere, a fost reţinut sâmbătă dimineaţă, în cadrul anchetei privind dubla omucidere.
Un aparat de ras plin de sânge a fost descoperit asupra suspectului reţinut în acest caz, potrivit agenţiei italiene. Prezumtivul asasin ar fi acţionat din gelozie, partenera sa fiind implicată de un timp într-o relaţie cu un alt bărbat, a adăugat aceeaşi sursă.
Cetăţeanul român reţinut în cazul uciderii celor două tinere românce găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din Roma a recunoscut dublul asasinat, au anunţat surse oficiale citate de presa italiană.
Marian Negoiţă, un român în vârstă de 31 de ani, concubinul tinerei Bulal Alina Clara, a fost localizat prin semnalul telefonului mobil şi reţinut sâmbătă dimineată în zona Colle Oppio, având la el un aparat de ras plin de sânge.
În cursul interogării, Negoiţă a recunoscut comiterea dublului asasinat: "Prietena mea mă înşela, voia să mă părăsească, iar amica ei o susţinea".
Potrivit La Repubblica, Marian Negoiţă era cunoscut de autorităţile italiene pentru diverse furturi comise în trecut.
Comandantul carabinierilor din Roma, Fernando Nazzaro, a comunicat în cursul unei conferinţe de presă că interogarea a fost complicată pentru că suspectul "consumase stupefiante, probabil cocaină, plângea, uneori era incoerent, şi nu îşi mai aducea aminte la ce oră săvârşise crimele".
Cea de a doua româncă ucisă într-un hotel din Italia a murit pentru că l-a surprins pe criminal în timp ce o ucidea pe prietena sa, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, ataşatul de interne la Roma, comisarul şef Marian Mândroc.
Negoiţă a declarat autorităţilor italiene că el este autorul crimelor, explicând că este o crimă pasională, din gelozie, dar că a ucis-o pe una dintre femei pentru că l-a surprins în timp ce o omora pe prietena ei.
Comisarul şef Marian Mândroc a mai spus că poliţiştii care l-au prins pe bărbat au găsit asupra lui un brici - posibil arma crimei - şi au constatat că hainele sale erau pătate cu sânge, care ar putea proveni de la victime.
"Victimele - Alina Clara Bulai, de 21 de ani, din Bacău şi Ionica Urda, de 20 de ani, din Mărăşeşti (judeţul Vrancea - n.r.) locuiau în aceeaşi cameră de hotel cu românul care se presupune că le-a ucis, dar nici unul din cei trei nu avea documente legale de şedere în Italia, în care să se menţioneze vreun domiciliu", a explicat comisarul şef Mândroc.
Ataşatul de interne la Roma, comisarul şef Marian Mândroc.a mai spus că românul era cunoscut de autorităţile italiene pentru mai multe furturi în care fusese implicat, precum şi ca un consumator de droguri.
"În 2006, înainte de apariţia decretului 181, Negoiţă a fost trimis din Italia în România pentru că nu avea documente legale de şedere pe teritoriul italian, dar, după cum se vede, s-a întors", a mai spus comisarul şef Mândroc.
Cele două românce ucise într-un hotel din Roma erau prostituate, susţin surse citate de publicaţia italiană La Stampa, în ediţia electronică.
Aproximativ 342.200 de români trăiesc în Italia, potrivit cifrelor oficiale, şi reprezintă una dintre principalele comunităţi de străini din această ţară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.