Două tinere au fost găsite moarte într-o maşină în sectorul 3. Acestea ar fi murit în urma unei supradoze de droguri

Două tinere au fost găsite decedate într-un autoturism în sectorul 3 din Bucureşti, corpurile fiind transportate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", pentru a se stabili cauzele morţii, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.

Urmărește
1788 afișări
Imaginea articolului Două tinere au fost găsite moarte într-o maşină în sectorul 3. Acestea ar fi murit în urma unei supradoze de droguri

Două tinere au fost găsite moarte într-o maşină în sectorul 3. Acestea ar fi murit în urma unei supradoze de droguri (Imagine: Thomas Campean/Mediafax Foto)

Una dintre tinerele de aproximativ 27 de ani găsite moarte avea o seringă înfiptă în zona inghinală, în vreme ce asupra celeilalte a fost găsită o altă seringă, ambele obiecte fiind trimise la expertizare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Tinerele au fost găsite în jurul orei 3.00, într-o maşină a firmei la care lucra una dintre cele două, au mai spus sursele citate.

Medicii legişti vor efectua autopsia cadavrelor, urmând să precizeze dacă decesele au fost provocate de o supradoză.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar de cercetare în acest caz. La acest moment, decesele sunt încadrate la "moarte suspectă", spun aceleaşi surse, potrivit cărora Parchetul aşteaptă rezultatele privind seringile şi cele două cadavre.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţei Capitalei, Alexandru Niculae, tinerele au fost găsite de proprietarul locului de parcare ocupat de maşina în care se aflau cele două.

Poliţiştii au sosit la faţa locului în urma unui apel la 112 efectuat, joi dimineaţă, de proprietarul locului de parcare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici