Două transporturi internaţionale de material lemnos, reţinute în apropierea Vămii Nădlac
Două transporturi internaţionale de material lemnos au fost reţinute în apropierea Vămii Nădlac, în noaptea de joi spre vineri, autorităţile descoperind lipsa unor documente sau nereguli în actele existente, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primul transport a fost oprit în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor din oraşul Nădlac cu poliţiştii de frontieră.
Pe DN 7, echipa comună de control a oprit un camion încărcat cu lemne de foc, care avea ca destinaţie o firmă din Italia.
"Marfa era expediată de o societate din Arad către o societate din Italia, dar expeditorul nu deţinea documente de provenienţă legală. Firma din Arad a fost sancţionată cu amendă de 25.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 2.300 de lei, a fost reţinut în vederea confiscării", a declarat, vineri, Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.
Tot în apropierea vămii, poliţiştii din Nădlac au oprit un TIR cu semiremorcă care transporta 21 de metri cubi de lemn de foc, având ca destinaţie Ungaria.
Şoferul a prezentat la control un aviz de însoţire a mărfii cu valabilitate expirată, primind astfel o amendă de 25.000 de lei, în timp ce marfa a fost reţinută în vederea confiscării, valoarea acesteia fiind de 12.300 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO