- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.01.2019, 17:05)
- Nicolae Oprea
Două trasee de examinare în plus pentru cei din Ilfov care vor să obţină permisul auto
Reprezentanţii Direcţiei Permise Auto anunţă că, începând cu 18 februarie, locuitorii din Ilfov care vor să obţină permisul de conducere vor susţine proba pe încă două trasee de examinare, pe lângă cel din Bucureştii Noi.

Două trasee de examinare în plus pentru cei din Ilfov care vor să obţină permisul auto
„La Judeţul Ilfov, începând cu 18 februarie se vor suplimenta locurile cu încă două puncte. Aglomeraţia foarte mare din zona Bucureştii Noi, unde locul de examinare aparţine şi Serviciului de examinare Bucureşti, duce la o creştere a perioadei de examinare a candidaţilor, adică la o perioadă de 60 de zile de aşteptare până la susţinerea probei practice”, a declarat, miercuri, Rodica Popescu, reprezentant DRPCIV.
În acest sens, potrivit DRPCIV, s-a luat măsura suplimentării locurilor de examinare pentru Judeţul Ilfov şi s-a introdus traseul de la Palatul Naţional al Copiilor şi cel de la Parcul IOR, în plus faţă de Bucureştii Noi.
De asemenea, pentru Ilfov, la categoria de profesionişti, va exista şi un traseu pe Centura Capitalei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe