- Home
- Social
- SIBIU, (04.08.2019, 12:11)
- Departamentul Corespondenţi
Două turiste din Germania au cerut ajutorul Salvamont, în Munţii Făgăraş, speriate de vreme
Două turiste din Germania au cerut, duminică, ajutorul Salvamont, anunţând că sunt epuizate după ce au ajuns prin ploaie, vânt şi ceaţă la o altitudine de peste 1.700 de metri, în zona cabanei Suru din Munţii Făgăraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două turiste din Germania au cerut ajutorul Salvamont, în Munţii Făgăraş, speriate de vreme
Salvamont Sibiu intervine, duminică, în zona cabanei Suru din Munţii Făgăraş, după apelul de ajutor făcut de două turiste din Germania care au anunţat că sunt epuizate, după ce au mers prin ploaie, vânt şi ceaţă.
„Două turiste germane au solicitat ajutorul salvamontiştilor întrucât sunt epuizate. Ele se află în zona de creastă a munţilor Fagaraşului, la Sud de cabana Suru. Turistele au ajuns în această stare după ce au mers câteva ore pe ploaie, vânt şi ceaţă la altitudine de peste 1.700 metri”, a declarat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.
O echipă de intervenţie Salvamont Sibiu a plecat spre locul indicat de turiste.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la Parchetul General şi protestează
-
Călin Georgescu e audiat în calitate de suspect. Surse: Este bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală
-
Liderii POT refuză să mai meargă la consultările de la Cotroceni în urma ridicării lui Călin Georgescu
Potrivit salvatorilor, intervenţia este dificilă deoarece condiţiile meteo sunt total nefavorabile.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:45
LIVE UPDATE Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur
-
astăzi, 14:34
Georgescu, interceptări telefonice: Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc