- Home
- Social
- CONSTANŢA, (25.06.2014, 16:20)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Douăzeci de persoane acuzate că au prejudiciat cu 9 milioane de euro o bancă, trimise în judecată
Douăzeci de persoane au fost trimise în judecată de procurorii DNA Constanţa, fiind acuzate că au prejudiciat cu nouă milioane de euro o unitate bancară din Bucureşti, prin acordarea ilicită a unor credite bancare în valută, suspecţii însuşindu-şi procente din valoarea creditelor.
Urmărește
1405 afișări
Douăzeci de persoane acuzate că au prejudiciat cu 9 milioane de euro o bancă, trimise în judecată (Imagine: Shutterstock)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Trantu Dincă, Marius Goşiu, Constantin Coteanu, Marieta Iuruc, Theodor Pavel, Viorel Dinu, Georgiana Dinu, Stila Sarafu, Mina Lică, Iulian Tocilă, Sorin Bulică şi Asan Taifun pentru înşelăciune şi a lui Marian Ştefănescu, a Eugeniei Carmen Ştefănescu, Stelian Alexe şi Ionel Radu pentru înşelăciune şi uz de fals.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
De asemenea, Diana Maxim, director adjunct al unei unităţi bancare din Bucureşti, Elena Luiza Constantinescu, ofiţer de credite la aceeaşi bancă, şi Cosmin Popa, administrator al SC "Credit Group" SRL Constanţa, au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune în formă continuată (14 acte materiale), iar Cătălin Costel Şerban, expert evaluator, pentru înşelăciune.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 15 noiembrie 2007 - 16 august 2008, Trantu Dincă, Marius Goşiu, Constantin Coteanu, Marieta Iuruc, Theodor Pavel, Viorel Dinu Viorel, Georgiana Dinu, Mina Lică, Iulian Tocilă, Sorin Bulică, Asan Taifun, Carmen Eugenia Ştefănescu, Marian Ştefănescu, Sarafu Stila, Stelian Alexe şi Radu Ionel au introdus, prin intermediul SC "Credit Group" SRL Constanţa (care avea ca obiect de activitate intermedierea încheierii contractelor de credit), mai multe cereri de credit pentru persoane fizice, adresate unei unităţi bancare din Bucureşti.
"Beneficiind de complicitatea inculpaţilor Diana Maxim, Elena Luiza Constantinescu şi Cosmin Popa, solicitanţii creditelor i-au indus în eroare pe reprezentanţii acestei instituţii bancare, prin prezentarea unor documente false referitoare la posibilităţile lor financiare de a rambursa ratele aferente împrumuturilor solicitate", se arată într-un comunicat al DNA.
În 22 aprilie 2008, Costel Cătălin Şerban, în calitate de expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare având ca obiect un imobil situat în Mangalia, menţionând în mod deliberat în conţinutul acestuia informaţii şi detalii arhitectonice false. De asemenea, el a ataşat fotografii ale interiorului şi exteriorului unui alt imobil, sporind astfel, în mod fraudulos, valoarea bunului ce urma să fie adus în garanţie de către inculpatul Iulian Tocilă.
"Prin aceasta, Costel Cătălin Şerban l-a ajutat în mod nemijlocit pe inculpatul Iulian Tocilă să-i inducă în eroare pe reprezentanţii unităţii bancare, cu prilejul încheierii unei convenţii de credit", mai arată DNA.
Prin acordarea în mod ilicit a acestor credite, unitatea bancară a fost prejudiciată cu 9.087.530 euro.
În rechizitoriu se arată că, în perioada noiembrie 2007 - iulie 2008, Diana Maxim, în calitate de director adjunct al unei unităţi bancare din Bucureşti, cu ajutorul lui Cosmin Popa, administrator al SC "Credit Group" SRL Constanţa, a elaborat şi pus în aplicare un plan infracţional "de anvergură", ce a vizat fraudarea instituţiei bancare, prin acordarea în mod ilicit către numeroase persoane fizice a unor credite bancare în valută, respectiv euro şi franci elveţieni.
Scopul urmărit de către cei doi a fost de a obţine pentru sine importante foloase materiale, ce au reprezentat circa 10% din totalul creditelor bancare acordate în mod fraudulos.
Alături de Diana Maxim şi Cosmin Popa, la realizarea activităţii infracţionale "de ansamblu" au participat Elena Luiza Constantinescu, în calitate de ofiţer de credite la unitatea bancară respectivă, şi Costel Cătălin Şerban, expert evaluator.
"Modul de operare iniţiat şi pus în aplicare de către inculpaţii mai sus menţionaţi a fost deosebit de complex şi riguros elaborat, materializându-se în identificarea de către inculpatul Cosmin Popa a unor persoane fizice cu o moralitate îndoielnică şi dornice de a obţine în mod facil importante venituri ilicite. Aceste persoane, prin intermediul societăţii reprezentate de către inculpat şi în schimbul achitării către acesta a unui comision prestabilit, solicitau unităţii bancare respective acordarea unor credite financiare ipotecare fie pentru efectuarea de investiţii imobiliare, fie pentru nevoi personale sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente, respectiv pentru refinanţarea unor credite anterioare, deşi nu întruneau condiţiile impuse în acest sens de către normele bancare şi nu aveau posibilităţi financiare de rambursare a ratelor aferente respectivelor împrumuturi", se arată în comunicatul DNA.
Pentru îndeplinirea aparentă a criteriilor reglementate de procedurile interne utilizate în perioada respectivă de unitatea bancară, ceilalţi 16 inculpaţi au prezentat în mod exclusiv înscrisuri false procurate prin intermediul reprezentantului SC "Credit Group" SRL Constanţa şi acceptate ca atare de către reprezentantele unităţii bancare.
Cu excepţia adeverinţelor de venit care au fost depuse în original la dosarele de credit, toate celelalte înscrisuri necesarepentru aprobarea acordării creditelor bancare au fost prezentate inculpatelor Diana Maxim şi Elena Luiza Constantinescu exclusiv în copii, în majoritatea situaţiilor fiind expediate prin fax de la sediul SC "Credit Group" SRL Constanţa, iar originalele documentelor respective nu au fost niciodată solicitate şi verificate de către cele două angajate, contrar prevederilor procedurilor interne ce reglementau activitatea funcţionarilor bancari.
De asemenea, în situaţia în care veniturile lunare ale solicitanţilor de credite erau demonstrate prin prezentarea de contracte de închiriere, Diana Maxim, potrivit atribuţiilor de serviciu ce-i reveneau în calitate de director adjunct al instituţiei bancare creditoare şi care ar fi impus efectuarea obligatorie de inspecţii ale bunurilor imobile închiriate, a întocmit câte un raport de vizită pentru fiecare caz.
Deşi, potrivit procedurii bancare interne, în cuprinsul respectivelor rapoarte de vizită ar fi trebuit atestat faptul că imobilele închiriate erau efectiv utilizate de către chiriaşi şi că sumele achitate cu titlu de chirie erau cele înscrise în contractele de închiriere prezentate de către clienţi, Diana Maxim a menţionat în conţinutul documentelor întocmite doar împrejurarea că imobilele respective se află în stare bună de funcţionare şi sunt racordate la utilităţi.
"În cazul creditelor destinate achiziţionării de imobile, simultan cu semnarea convenţiilor de credit, între inculpaţii solicitanţi ai creditelor, vânzătorii bunurilor imobile şi, respectiv, inculpatele Diana Maxim şi Elena Luiza Constantinescu, în calitate de reprezentante ale creditorului ipotecar, erau încheiate contracte de vânzare - cumpărare cu garanţie reală imobiliară, în conţinutul cărora, în baza unei înţelegeri prealabile cu vânzătorul, era menţionată cu titlu de preţ al bunului o sumă superioară valorii reale a imobilului înstrăinat. În situaţia creditelor acordate în vederea refinanţării unor credite anterioare, sumele de bani acordate cu titlu de împrumut de către reprezentantele băncii respective au fost mult superioare valorii creditelor acordate anterior de către alte instituţii bancare şi au fost în mod similar garantate prin instituirea de ipoteci asupra unor bunuri imobile supraevaluate", mai precizează DNA.
Prin această modalitate, diferenţa dintre sumele de bani obţinute cu titlu de credit şi cele utilizate în vederea achiziţionării de imobile sau refinanţării unor credite anterioare a fost însuşită în mod fraudulos de către inculpaţii solicitanţi de credite.
"În continuare, în temeiul unei înţelegeri prestabilite, inculpaţii au remislui Cosmin Popa şi, implicit, prin intermediul acestuia, inculpaţilor Diana Maxim, Elena Luiza Constantinescu şi Costel Cătălin Şerban, un procent reprezentând 10% din valoarea totală a creditelor obţinute în mod fraudulos, fără a achita ulterior ratele aferente împrumuturilor respective", mai arată DNA.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar asupra mai multor bunuri imobile aparţinând lui Stelian Alexe, până la concurenţa sumei de 2.722.402,54 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe