Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, bărbatul în vârstă de 31 de ani şi femeia de 22 de ani, ambii din Cernavodă, au mers cu un autoturism pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră, iar la un moment dat au ieşit din maşină şi s-au aruncat în apă.
În jurul orei 14.40, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi au fost sesizaţi despre acest incident, astfel că o şalupă a plecat în căutarea celor doi.
Trupul femeii a fost găsit în scurt timp de echipele de intervenţie întrucât plutea la suprafaţa apei, iar în prezent continuă cercetările pentru găsirea şi scoterea din apă a corpului bărbatului.
Trupul neînsufleţit al femeii a fost dus la morgă pentru necropsie.
Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul şi pentru a afla motivele care i-au determinat pe cei doi soţi să-şi pună capăt zilelor.