„Când o să ştim acuzaţiile vi le vom spune, în acest moment domnului Avram nu i s-a adus la cunoştinţă nicio învinuire, nu i-a fost luată nicio declaraţie, iar tot ce a apărut în presă şi pe la televiziuni sunt simple aberaţii. Domnul Avram aşteaptă să vadă dacă are cineva ceva să-i impute sau nu. Nici măcar nu am stat de vorbă cu procurorul de caz. Nu ştim de ce a fost adus cu mandat de aducere. O să-i întrebăm şi noi pe procurori. Este vorba despre un dosar care are un număr de înregistrate pe 2011, dar nu ni s-a adus nicio acuzaţie. Până în acest moment, nu a fost audiată nicio persoană”, a spus avocatul lui Vasile Avram.
Referitor la prezenţa arbitrului Andrei Chivulete la sediul DNA, Penciu a precizat: „Domnul Chivulete nu are nevoie de nicio reprezentare, a fost audiat, probabil, ca martor”.
Preşedintele CCA, Vasile Avram, a fost dus, sâmbătă, la sediul DNA, după ce procurorii anticorupţie au efectuat în această dimineaţă o percheziţie la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor.
La ieşirea din sediul CCA, Vasile Avram a declarat: „Nu ştiu ce se întâmplă, a fost doar o percheziţie, mai multe întrebaţi-i pe domnii procurori”.
Procurorii DNA au plecat, sâmbătă, de la sediul CCA, cu şase cutii de documente.
Tot la sediul DNA au ajuns, sâmbătă, arbitrul Andrei Chivulete şi preşedintele clubului de fotbal în sală City’us Târgu Mureş, omul de afaceri Sorin Ţerbea, apropiat al echipei de Liga I FCM Târgu Mureş şi membru în Comitetul Executiv al FRF. Andrei Chivulete, fiul fostului arbitru Florin Chivulete, a plecat de la DNA, spunând doar că va reveni.
Secretar executiv al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ştefan Constantin, a declarat, agenţiei de presă MEDIAFAX, că procurorii DNA au intrat în sediul CCA sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 06.00, şi au căutat acte legate de meciuri de fotbal din sezonul competiţional trecut.
„Nu a fost nimic anunţat. Procurorii DNA au ajuns dimineaţă, în jurul orei şase, şase şi ceva. Au căutat în acte, în birouri, şi au terminat în jurul orei 13.00 şi au luat unele acte cu ei. Nu era nimeni în sediu când au venit. Au venit împreună cu domnul preşedinte Avram. Am înţeles că au căutat ceva legat de meciuri de anul trecut. Nu au pronunţat numele niciunei echipe, nu au specificat nimic”, a spus Constantin.
El a menţionat că arbitrul Andrei Chivulete a fost convocat la audieri de către procurorii DNA. „În ceea ce-l priveşte pe Andrei Chivulete, am înţeles că e vorba de o convocare. Trebuie să se prezinte la audieri la o anumită oră”, a precizat Constantin.