Droguri descoperite în apropierea unui club din Mamaia. Jandarmii au intervenit

  • 24 de pachete care conţineau substanţe vegetale au fost descoperite asupra unor bărbaţi.
  • Ei se aflau în apropierea unui club de Mamaia.
  • Bărbaţii au fost duşi la secţie de jandarmi.
Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Droguri descoperite în apropierea unui club din Mamaia. Jandarmii au intervenit

Droguri descoperite în apropierea unui club din Mamaia. Jandarmii au intervenit

Incidentul a avut loc sâmbătă, în zona unui club din staţiunea Mamaia, au anunţat jandarmii. Ei au depistat patru bărbaţi care „aveau asupra lor substanţe susceptibile a fi interzise la deţinere”.

„La vederea forţelor de ordine, aceştia au devenit agitaţi, iar în urma controlului jandarmii au descoperit asupra lor 24 de pachetele de staniol ce conţineau substanţe vegetale şi o ţigaretă confecţionată artizanal, cu substanţă vegetală”, au transmis jandarmii.

Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 38 de ani, au fost duşi la sediul unităţii de jandarmi pentru „întocmirea actelor de sesizare privitoare la încălcarea prevederilor Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cercetările urmând să fie continuate de organele abilitate”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici