Drumul greu al echipelor de intervenţie spre satul în care mai locuiesc doar şapte bătrâni | VIDEO
This browser does not support the video element.
Pompierii şi salvamontiştii petroşăneni şi angajaţii Primăriei Vulcan au reuşit să aducă un strop de bucurie într-o comunitate izolată de nămeţi de un metru în munţii Retezat.
În satul Dealu Babii mai trăiesc 7 oameni, cu vârsta cuprinsă între 70 şi 80 de ani, care sunt legaţi de casa şi pământul unde s-au născut şi au crescut.
Echipele de intervenţie au încărcat în 3 autoturisme de teren: pâine, ulei, făină, zahăr şi alte produse necesare supravieţuirii.
Pentru a ajunge până la poarta oamenilor din Dealu Babii, echipele de intervenţie au folosit o autoşenilată cu capacitate de trecere mărită, potivit ISU Hunedoara.