Dacă tot trebuie să stai în izolare, este important să respecţi reguli stricte de igienă. Aşa te asiguri că, atât tu, cât şi cei dragi, sunteţi protejaţi eficient de infecţia cu coronavirus. Primul care îţi poate da sfaturi de specialitate este medicul de familie. Noi am stat de vorbă cu doctorul Valeria Herdea, care ne-a explicat cât de important e ca locurile în care stau copiii să fie curăţate cu mare atenţie.
„Vă rog să păstraţi regulile de igienă în casă, să dezinfectaţi cu clor, cu detergenţi, nu uitaţi că soluţia cu clor unu la patru, o parte clor, trei părţi apă este o soluţie care poate dezinfecta şi lupta împotriva accestui virus, dezinfectaţi clanţe, uşi, dezinfectaţi praguri, curăţaţi toate ustensilele pe care le folosiţi în gospodărie, este esenţial să aerisiţi casa, să lăsaţi soarele să intre în casa”, a afirmat dr. Valeria Herdea, medic de famile.
Medicii de familie amintesc mereu că igiena corporală este esenţială. De obicei! Iar acum, cu atât mai mult. Copiii sunt primii la care trebuie să fim atenţi.
„Este esenţial să faceţi duş măcar o dată pe zi, dacă nu de două ori, la copii de câte ori este nevoie, este esenţial să vă spălaţi pe păr, cel puţin o dată pe zi, este important să vă curăţaţi nasul, gura, mâinile, cel mai important vector de transmitere a infecţiei rămân mânuţele copiilor, rămân mâinile dumneavoastră”, mai spune dr. Valeria Herdea, medic de famile
Toate hainele pe care le-au purtat afară se dau jos, se spală, se curăţă, se igienizează la cel puţin 60 de grade
Auzi zilnic că persoanele în vârstă sunt vulnerabile în faţa coronavirusului. În cazul în care în aceeaşi casă trăiesc şi copii, şi vârstnici, ai grijă ca cei din urmă să fie protejaţi.
„Încercaţi să le oferiţi o cameră în care să fie cât mai izolaţi, încercaţi să veniţi în contact cât mai puţin”, semnalează medicul.
La final, nu uita că şi izolarea are părţile ei bune. Acum este timpul să recuperezi timpul de calitate cu cei dragi.