- Home
- Social
- SUCEAVA, (22.03.2013, 21:49)
- Tibi Bujdei
Drumuri blocate în nordul Moldovei din cauza zăpezii şi viscolului
Traficul pe drumul european E 85 a fost închis temporar între Suceava şi Fălticeni, vineri seară, pentru ca echipajele de deszăpezire să poată acţiona pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.
Urmărește
1399 afișări
Drumuri blocate în nordul Molddovei din cauza zăpezii şi viscolului (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că circulaţia pe E 85 a fost închisă temporar, începând cu ora 19.00, urmând să fie redeschisă, cel mai probabil în jurul orei 21.00, după ce şoseaua va fi curăţată de zăpadă.
El a explicat că utilajele nu pot interveni cu eficienţă în condiţiile în care traficul este deschis, existând riscul ca circulaţia să se blocheze din cauza viscolului care formează suluri de zăpadă, în special în zona localităţii Cumpărătura.
Prefectul a mai declarat că circulaţia pe DN 17 între Suceava şi Păltinoasa rămâne în continuare închisă din cauza reducerii vizibilităţii ca urmare a vântului puternic care spulberă zăpada.
El a estimat că pe DN 17 traficul va fi reluat după miezul nopţii, când se aşteaptă ca vântul să scadă în intensitate.
Potrivit prefectului, alte cinci drumuri judeţene sunt închise, iar pe celelalte drumuri naţionale se circulă îngreunat din cauza zăpezii.
Astfel, traficul este închis pe DJ 209 J Arbore - Clit, DJ 178 Arbore - Burla, DJ 209 K Marginea - Volovăţ, DJ 209 A Horodniceni - Brădăţel şi DJ 291 A Siret - Muşeniţa - Frătăuţii Noi.
Totodată, pe DN2 Siret - Spătăreşti s-au impus restricţii de tonaj pentru autovehiculele cu greutate mai mare de 7,5 tone.
Conform Prefecturii Suceava, în judeţ s-a instituit cod portocaliu de vineri de la ora 18.00 şi până sâmbătă la ora 8.00, iar conform atenţionării va ninge, în timp ce vântul va avea intensificări cu viteze de 80-90 km/h şi la munte peste 100km/h, viscolind puternic zăpada.
Copii aflaţi în excursie, blocaţi pe drum din cauza zăpezii şi cazaţi la un cămin cultural
Un număr de 15 copii care se aflau în excursie şi urmau să ajungă în localitatea suceveană Muşeniţa au rămas blocaţi pe drum din cauza viscolului, fiind cazaţi la un cămin cultural unde au primit hrană şi ceai.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că 15 copii, trei cadre didactice şi un şofer au fost cazaţi la căminul cultural din Grăniceşti, după ce au rămas blocaţi pe drum, aceştia trebuind să ajungă în localitatea Muşeniţa.
El a spus că aceştia vor petrece noaptea în căminul cultural, unde li s-au asigurat hrană şi ceai.
Elevii fuseseră în excursie la Suceava şi urmau să se întoarcă în comuna Muşeniţa.
Prefectul a mai anunţat că în prezent nouă echipaje de jandarmi şi angajaţi ai ISU Suceava verifică dacă mai sunt maşini blocate în zăpadă pe DN 2 Suceava-Fălticeni, DN 17 Suceava-Gura Humorului, DN 2 E Gura Humorului-Fălticeni, DN 2 H Suceava-Rădăuţi, DN 2 K- Solca-Arbore, DN 29 Suceava-Botoşani.
Totodată, traficul pe drumul naţional care face legătura între Siret şi Iacobeşti a fost închis, pentru ca utilajele să poată interveni.
Prefectul a mai spus că 22 de persoane care au avut nevoie de dializă vineri au rămas internate în Spitalul Judeţean Suceava, pentru a se evita ca acestea să rămână blocate pe drum din cauza zăpezii.
Iaşi: Trafic blocat pe un drum naţional, dar şi pe câteva judeţene
Traficul rutier pe DN 28 A, între Moţca şi Paşcani, în judeţul Iaşi, dar şi pe câteva drumuri judeţene este blocat, vineri, din cauza viscolului puternic, pe unele porţiuni stratul de zăpadă atingând şi jumătate de metru.
La ora 20.00, traficul pe DN 28 A, între localităţile Moţca şi Paşcani, era închis, mai multe utilaje intervenind pentru îndepărtarea zăpezii.
În zona Paşcani, mai multe drumuri judeţene sunt blocate sau se circulă pe un singur fir. Cele mai mari probleme sunt pe drumul judeţean Stolniceni -Prăjescu-Mirosloveşti, unde stratul de zăpadă atinge pe alocuri jumătate de metru.
De asemenea, pe DJ 208, în localitatea ieşeana Lespezi, un TIR a derapat, blocând circulaţia.
Intervenţia utilajelor de deszăpezire este îngreunată de viscolul puternic.
"Sunt utilaje în teren, peste tot unde sunt probleme. Intervin atât cei de la drumuri judeţene, cât şi lucrătorii de la drumurile naţionale. Situaţia cea mai grea este în vestul judeţului, în zona Paşcani", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX prefectul judeţului Iaşi, Romeo Olteanu.
Şi în municipiul Iaşi, circulaţia se desfăşoară cu greutate, viscolul înteţindu-se după ora 18.00, când a intrat în vigoare codul portocaliu emis de ANM.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe