DSV Botoşani: Primăria a acţionat corect în ceea ce priveşte eutanasierea câinilor

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Botoşani afirmă că reprezentanţii primăriei au acţionat corect prin eutanasierea câinilor aflaţi în adăpostul aparţinând municipalităţii, pentru că animalele erau bolnave de jigodie, iar tratamentul pentru această boală presupune costuri enorme.

Urmărește
9 afișări

Directorul DSV Botoşani, Minodora Vasiliu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că instituţia fusese anunţată, într-o primă fază, că în adăpostul aparţinând municipalităţii mai mulţi câini au murit din cauza unei boli, jigodie, iar ulterior instituţiei i s-a adus la cunoştinţă decizia de eutanasiere a câinilor.

"Primăria are un contract cu un medic veterinar care se ocupă de constatarea anumitor simptomatologii şi de tratarea animalelor. Noi am fost informaţi în primă fază printr-o adresă că la acel padoc au murit câini din cauza bolii numite jigodie. Ulterior, printr-o altă adresă, ni s-a adus la cunoştinţă că se va aplica măsura eutanasierii câinilor. Trebuie înţeles că jigodia este o boală infecţioasă cu transmitere rapidă, iar vaccinarea animalelor se face doar la cerere. Din punctul nostru de vedere, ca instituţie, nu vedem nicio greşeală. Înţelegem faptul că vizual este brutală imaginea, dar tehnic s-a acţionat corect procedural", a declarat Minodora Vasiliu.

Potrivit acesteia, tratarea unui câine care are această boală presupune cheltuieli enorme, iar chinurile la care este supus animalul, în procesul de vindecare, sunt "cumplite".

Viceprimarul din Botoşani Florin Gheorghiţă a declarat corespondentului MEDIAFAX că autorităţile au decis eutanasierea câinilor din adăpost în urma rezultatelor analizelor făcute de Direcţia Sanitar Veterinară, rezultate potrivit cărora în padocuri era focar de jigodie - boală infecţioasă, de cele mai multe ori letală, care se transmite rapid.

El a spus că din cauza acestui focar au fost eutanasiaţi 230 de câini.

"Nu este vorba de rabie, ci despre un focar de jigodie, boală care se transmite rapid. În luna aprilie a fost epidemie de jigodie şi au murit 61 de câini. În primele cinci zile ale lunii mai au murit alte 30 de animale. Am fost obligaţi de lege să dăm dispoziţie de eutanasiere pentru că altfel riscam epidemia în tot oraşul", afirma viceprimarul Florin Gheorghiţă.

Referindu-se la angajaţii adăpostului, care au devenit agresivi la apariţia jurnaliştilor, apoi s-au baricadat în incintă, viceprimarul a spus că este de netolerat comportamentul acestora.

"Trebuie să înţelegem că acolo lucrează oameni de cea mai joasă speţă. Se va face anchetă administrativă şi vor răspunde şi în faţa Poliţiei pentru gesturile lor", a spus viceprimarul.

Reprezentanţii unei asociaţii pentru protecţia animalelor au reclamat, miercuri dimineaţă, că toţi câinii comunitari aflaţi în padocurile amenajate de Primăria Botoşani au fost ucişi de angajaţi ai Serviciului Public de Administare a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement.

La sosirea reprezentanţilor presei, cadavrele animalelor erau învelite în saci.

Angajaţii care se ocupă de îngijirea câinilor au fost agresivi la apariţia presei, dar şi a Poliţiţiei, încercând să-i îndepărteze pe ziarişti deschizând furtunurile de apă şi îndreptându-le asupra lor şi aruncând cu pietre.

Imediat, angajaţii s-au baricadat într-o încăpere.

Petronala Chiribuţă, voluntar al asociaţiei "Ador", a declarat că în cursul zilei de marţi reprezentanţii asociaţiei au anunţat că vor să preia o parte din animale pentru a le duce la padocurile fundaţiei, însă acest lucru a fost refuzat de către directorul Serviciului Public de Administare a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement Botoşani.

Ea spune că directorul informase totuşi asociaţia despre intenţia de eutanasiere a câinilor, la care ar fi urmat să participe şi reprezentanţi ai asociaţiei, în cursul zilei de miercuri.

Potrivit sursei citate, câinii au fost ucişi însă în noaptea de marţi spre miercuri, fără ca asociaţia să fie anunţată, astfel că miercuri dimineaţă, când au ajuns la padocuri, cei 230 de câini erau morţi, cadavrele fiind învelite în saci de plastic.

Voluntarul asociaţiei pentru protecţia animalelor mai susţine că în momentul în care a ajuns la faţa locului a constatat că în padocuri erau pete de sânge, iar câinii aveau urme de violenţă, astfel că explicaţia reprezentanţilor primăriei privind eutanasierea nu se susţine.

Padocurile se află în afara municipiului Botoşani, în zona rampei de gunoi. Adăposturile se află în administrarea Serviciului Public de Administare a Bazelor Sportive şi Zonelor de Agrement Botoşani, aflat în subordinea Primăriei

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici