Dublu ASASINAT în Capitală | Un tânăr şi-ar fi ucis iubita şi apoi un vecin în scara blocului / UPDATE: Bărbatul, prins şi arestat pentru 30 de zile

Publicat: 25 02. 2018, 12:20
Actualizat: 22 01. 2021, 22:44

Surse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că, sâmbăta seara, un tânăr în vârstă de 23 de ani a înjunghiat mortal un vecin în scara unui bloc din Sectorul 3 al Capitalei. Atunci când poliţiştii au ajuns la faţa locului, au descoperit, în apartamentul în care agresorul locuia, şi cadavrul iubitei lui în vârstă de 24 de ani.

Potrivit sursei citate, tânărul care a comis crima este de origine libiană, el fiind consilier în cadrul Ambasadei Libiei la Bucureşti.

În urma acestei duble crime, a fost deschis un dosar de urmărire penală pentru infracţiunea de omor calificat, care a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Bărbatul a fost reţinut, ulterior procurorii solicitând mandat de arestare preventivă, cerere admisă de Tribunalul Bucureşti.

Bărbatul în vârstă de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, duminică seară, propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a tânărului în vârstă de 23 de ani, suspectat că şi-a ucis iubita, apoi a înjunghiat mortal un vecin, în scara blocului.