- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (23.07.2015, 12:47)
- Catalin Lupasteanu
Ducu Bertzi, suspectat de abuz în serviciu într-un dosar al preşedintelui PMP Eugen Tomac. Dosarul în care a fost audiat artistul priveşte înfiinţarea Radio Chişinău de SRR
Ducu Bertzi a fost joi la Parchetul instanţei supreme, unde anchetatorii i-au adus la cunoştinţă că este suspect într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu, alături de preşedintele PMP, Eugen Tomac, cauza vizând modul în care au fost cheltuiţi bani publici, potrivit unor surse judiciare.
Urmărește
641 afișări
Ducu Bertzi, suspectat de abuz în serviciu într-un dosar al preşedintelui PMP Eugen Tomac (Foto: Dumitru Matiu / Mediafax Foto)
Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că Ducu Bertzi este suspectat de fapte în abuz în serviciu într-un dosar al preşedintelui PMP, Eugen Tomac, şi că a fost chemat joi pentru a i se aduce la cunoştinţă aceste acuzaţiile.
Ducu Betzi, însoţit de o avocată, a stat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aproximativ două ore, acesta plecând fără a preciza în ce dosar a fost citat şi fără a comenta acuzaţiile care i se aduc.
Potrivit surselor, procurorii au început ancheta în dosarul în care a fost citat Ducu Bertzi, şi în care Eugen Tomac este suspectat tot de abuz în serviciu, în urma unui raport al Corpului de Control al Guvernului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Anchetatorii verifică modul în care cei doi ar fi cheltuit sume mari de bani, pe vremea când Eugen Tomac era la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Biroul de presă al Parchetului ICCJ nu a dat, până la acest moment, informaţii despre dosar.
Eugen Tomac a fost secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutideni până în mai 2012, atunci el fiind membru al PDL. Eugen Tomac este preşedintele PMP din februarie 2015.
Departamentul pentru Românii de Pretutideni a funcţionat în perioada 2005-2009 în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, de unde a ieşit în ianuarie 2010, când a trecut, la iniţiativa lui Tomac, în coordonarea directă a primului ministru.
Dosarul în care a fost audiat Ducu Bertzi priveşte înfiinţarea Radio Chişinău de SRR
Dosarul în care a fost audiat, joi, Ducu Bertzi la Parchetul instanţei supreme, priveşte modul de înfiinţare, în 2011, a Radio Chişinău, de către SRR, în CA-ul căreia se află cântăreţul, şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, condus atunci de Eugen Tomac, potrivit precizărilor artistului.
"În calitate de membru al Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), Ducu Bertzi a fost prezent astăzi, 23.07.2015, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Contextul s-a datorat faptului că întreg Consiliul de Administraţie al SRR, numit în 2010, este audiat în dosarul 664/P/2013 cu privire la modul de înfiinţare, în 2011, a Radio Chişinău, de către SRR împreună cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, condus în acea perioadă de Eugen Tomac", precizează avocata lui Ducu Bertzi, Diana Dragomir, într-un comunicat.
Ea mai spune că audierile la Parchet sunt în curs şi nu poate face alte declaraţii, însă clientul său, "exprimându-şi încă o dată deplina încredere în organele de urmărire penală şi respectând secretul urmăririi penale, se vede, totuşi, obligat de avalanşa de informaţii privind audierea sa, să reafirme public faptul că, la vremea respectivă, s-a opus, în cadrul Consiliului de Administraţie al SRR - prin luări de poziţie şi vot - modului de implementare a proiectului deschiderii la Chişinău a postului de radio în cauză".
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone