Duduienii ca pretext...

Se discută de ceva timp  în spaţiul public despre întâlnirea dintre şefii poliţiei, IGP şi Poliţia Capitalei şi reprezentanţi ai deja bine-cunoscutei familii Duduianu, originea multor infractori, care acum, deh, şi-a sporit notorietatea la nivelul publicului larg.

În general, opinia consacrată prin mass media, este aceea că şefii respectivi s-au discreditat luând legătura cu familia respectivă, fiind acuzaţi că au dovedit lipsă de fermitate faţă de nişte infractori.

Există un război în care pacea, nici măcar armistiţiul, nu se încheie niciodată.

Este războiul dintre societate şi cetăţeni ai săi, care o iau pe arătură şi încalcă regulile sociale şi legea penală cu abilitate relativă, dar în mod consecvent.

Societatea duce acest război prin intermediul unei instituţii specializate, Poliţia, iar ăilalţi sunt reprezentaţi de ei înşişi, că-s mai egoişti. Ăştia sunt „pe interes”.

Criminalitatea are chiar o ştiinţă care se ocupă de studiul ei, din perspectiva cauzelor care o determină şi a găsirii metodelor de prevenire şi de combatere.

Nu e acum nici locul şi nici momentul pentru a intra în amănunte pe această temă.

Totuşi, observaţi că definiţia are trei „piloni” principali - cauze, prevenire şi combatere. Ordinea nu e deloc aleatoare, ea este absolut logică, iar ca urmare, succesiunea este imperioasă, cunoaşterea cauzelor, prevenirea şi în final, combaterea prin forţa coerciţiei.

Conştienţi sau nu, adepţii ideii că şefii poliţiei au greşit, au cedat extrem de uşor unei tentaţii facile, frivole. Opinia lor este tributară unei maniere simpliste de a privi lucrurile şi de aceea, le scapă ansamblul care este mult mai complex.

Raportul ăsta poliţie-infractori este în realitate, o ecuaţie cu multe necunoscute, iar părţile sunt implicate într-o manieră cât se poate de dură, în cunoaşterea reciprocă pentru a-şi asigura întâietatea.

Poliţia este în primul rând un sistem informativ-operativ menit să asigure fluxul de informaţii de valoare, eficiente şi efective, pentru a cunoaşte fenomenul infracţional, a-l preveni şi a-l combate prin descoperirea operativă a autorilor.

De aceea, poliţia recrutează, instruieşte şi dirijează informatori în ceea ce se cheamă lumea interlopă. Pentru asta, cred că e lesne de înţeles, informatorii provin din rândurile infractorilor mai mari sau mai mici.

E un joc de şah pe mize mari.

Poliţiştii nu sunt şi nici nu trebuie să fie nişte fete mari, ei trebuie să-şi asume rolul de vidanjori ai societăţii iar contactul cu partea împuţită a ei, este inerent şi necesar. Altfel, vorbim vorbe.

Cine are vreo angoasă în legătură cu asta, trebuie să o uite pentru că asta e menirea poliţiei din toate timpurile. Informaţia este ţinta principală.

Ei bine, informaţia în cazul în speţă, arăta că este iminentă o stare de pericol la adresa ordinii şi siguranţei publice, urmare a unor acte planificate de violenţă extremă, în scop de răzbunare.

Cu siguranţă, s-ar fi lăsat cu  victime, unele chiar nevinovate, iar starea de temere în rândul populaţiei s-ar fi răspândit periculos, mai ales în contextul pandemiei.

Ar fi fost o situaţie cu potenţial exploziv la nivelul societăţii, care necesita o intervenţie rapidă pentru dezamorsare.

Intervenţia şefului poliţiei naţionale chestorul Liviu Vasilescu, a reprezentat de fapt şi de drept, îndeplinirea unei obligaţii de serviciu. Asta trebuia să facă şi bine că a făcut-o.

Am întrebat mai mulţi foşti poliţişti, oameni cu multă experienţă, care e părerea lor referitor la toată treaba asta.

Mă refer la Petre Nicolae, Tudorel Butoi, Paul Chiriac, Petre Albu, Gelu Drăjneanu, Bebe Florescu, Costel Marinescu, nume „grele” cunoscute de generaţii de poliţişti şi bineînţeles de cohorte de infractori, care toţi, au condus unităţi mari de poliţie.

In corpore, cei de mai sus au spus că ar fi procedat la fel ca Vasilescu. Nu e loc de orgolii, egoism sau frică, trebuie să cobori în stradă indiferent de funcţie, pentru că atunci când ”the going gets tough, the tough gets going”.

Oamenii ăştia poartă urmele adânci ale războiului despre care vorbeam, iar cicatricile lor ar trebui respectate.

Zice Tudorel Butoi, dragul de el, în stilu-i caracteristic „vă iubesc generaţii de gabori care aţi călcat prin şatre de rromi şi le-aţi cunoscut sufletele de la abject la sublim”.

Există o umbră totuşi...

În toată afacerea asta, se simte amestecul unor interese străine poliţiei şi ca urmare, cetăţeanului în general.

E vorba de interese meschine, ipocrite şi egoiste la Poliţia Capitalei. Ele încep să producă efecte grave, iar intervenţia pentru a le curma este urgentă.

De fapt, extrem de urgentă !

Articol publicat de Ilarion Albu