Dumitru Costin, lider sindical cu 20 de ani vechime în "meserie"

Dumitru Costin - care şi-a anunţat, miercuri demisia, din fruntea BNS - a deţinut, în toţi cei 20 de ani de la Revoluţie, funcţii de lider sindical, începând cu cea de şef de "nucleu" la Dacia Piteşti, el mai făcând uz de ameninţarea cu demisia în 2000, iar în 2002 depunând plângere împotriva FMI.

Urmărește
3016 afișări
Imaginea articolului Dumitru Costin, lider sindical cu 20 de ani vechime în "meserie"

Dumitru Costin, lider sindical cu 20 de ani vechime în "meserie" (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Dumitru Costin s-a născut la 14 noiembrie 1961. A absolvit în 1988, Universitatea din Galaţi, Facultatea de Mecanică.

Activitatea sa sindicală a început odată cu funcţia de lider de nucleu sindical la Fabrica de Automobile Dacia Piteşti, unde lucra ca inginer. A deţinut această funcţie din februarie până în aprilie 1990, după care, până în luna iunie a aceluiaşi an, a devenit lider de sindicat. Din iunie 1990, până în noiembrie 1991, a fost secretar, membru al Biroului Executiv, la "Înfrăţirea" Braşov, după care, până în august 1993, a fost vicepreşedinte BNS, iar apoi secretar general, funcţie deţinută până în noiembrie 1993. Între noiembrie 1993 şi mai 1994, a fost preşedinte interimar al BNS, după care a devenit preşedinte al confederaţiei.

El a mai făcut uz de "arma" demisiei în urmă cu 10 ani, când, în iunie 2000 anunţa că va demisiona de la conducerea BNS dacă Ordonanţa 58, privind limitarea salariilor în unităţile de stat cu pierderi, nu va fi modificată.

O altă acţiune notabilă şi inedită a sa s-a înregistrat în aprilie 2002, când Blocul Naţional Sindical a anunţat că va depune la Curtea de Apel Bucureşti documentele necesare începerii acţiunii în instanţă împotriva Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Confederaţia chema în judecată "pe pârâta Fondul Monetar Internaţional, cu sediul în Statele Unite ale Americii, Washington DC, 700, 19-th Street, pentru anularea Aranjamentului stand-by (...) şi a Memorandumului cu privire la politicile economice şi financiare ale Guvernului României (...) şi pentru obligarea pârâtei la repararea pagubelor".

În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, Costin declara pentru MEDIAFAX, că evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit ca inginer la Uzina Dacia de la Colibaşi şi că, în 21 decembrie, când era schimbul trei, a venit la serviciu şi a văzut o mare de oameni adunaţi în faţa porţii, iar directorul înjura printre dinţi: "Duceţi-vă acasă, de ce dracu aţi venit aici!".

"Eu eram inginer. Inginerii şi maiştrii au fost lăsaţi să intre, ne-au înarmat şi ne-au pus să păzim uzina. Am stat acolo, cu arma în mână, în fiecare noapte din 21 până în 25 decembrie. Ne uitam la postul naţional de televiziune şi eram manipulaţi de cei care spuneau că vin teroriştii şi ne atacă. Nu s-a întâmplat niciun eveniment în aceste nopţi. Secţia mea era vecină cu secţia de vopsitorie şi era un pericol imens de explozie", îşi amintea Costin.

Toţi erau anunţaţi că vin teroriştii cu tancurile şi îi atacă. "Noi păzeam în timp ce băieţii îşi împărţeau puterea. Eram actori de mâna a doua în scena pseudorevoluţiei din decembrie '89. Niciunul nu am avut nesimţirea să ne ducem să ne cerem drepturile de revoluţionar", spunea liderul BNS.

Costin mai spunea că, odată cu finalul acestei "pseudorevoluţii", 98 la sută din populaţia României, printre care se numără şi el, era dominată de "ingenuitate profundă". "Oameni care îşi doreau altceva, dar care au trăit o cruntă deziluzie", povestea el.

"Toată societatea românească a generat o pseudodemocraţie, instituţii care nu sunt în stare să intre în matricea dată de Constituţie", susţinea Costin.

Dumitru Costin crede că mişcarea sindicală a plecat la drum beneficiind de grija serviciilor secrete, la acea vreme când societatea trebuia să se reaşeze pe baze noi.

"Doream să punem în practică unul dintre principiile fundamentale din Carta Drepturilor Omului, respectiv dreptul la libera asociere, dar băieţii au simţit riscul şi ne-au lansat în presa centrală modelul de organizare sindicală, pe care l-am adoptat, dar care s-a dovedit a fi unul toxic", aprecia liderul BNS.

Aproximativ 90 la sută din resursele unei organizaţii sindicale sunt la bază, banii nu se capitalizează, nu sunt folosiţi pentru un fond de grevă, reclama el.

"Am creat sindicate noi, cu acelaşi statut, iar liderul, în câteva luni în care a strâns cotizaţia, şi-a luat maşină de zeci de euro. Trăim într-o societate proastă şi nu avem şanse să ne facem bine, deoarece numărul cetăţenilor cu responsabilităţi în România este infim faţă de numărul celor care se comportă antisocial", mai spunea Costin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici