După 30 de ani, în căutarea Revoluţiei pierdute. Tőkés László, faţă în faţă cu istoricii (partea a II-a)

Acest aspect este remarcat de istoricul Constantin Corneanu în volumul “Victorie însângerată Decembrie 1989”.

“Există numeroase teorii şi analize care urmăresc să releve motivaţia timişorenilor, resorturile intime ale unei comunităţi, de-a se revolta împotriva regimului Ceauşescu, însă cred că, dincolo de toate aceste motivaţii şi resorturi intime, existenţa unei confruntări surde şi de lungă durată între regimul comunist şi minorităţile religioase din România socialistă, în contextul transformărilor din spaţiul răsăritean, avea să se dovedească factorul decisiv în evoluţia evenimentelor spre izbucnirea şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

<<În Timişoara şi în judeţul Timiş nu au existat în anul 1989 situaţii explozive de natura celor din alte judeţe (...) Înainte de a declanşa însă controlul, generalul Iulian Vlad mi-a atras atenţia asupra liniştii neverosimile de la Timişoara şi mi-a cerut să găsesc explicaţii", va consemna , conform volumului amintit, colonelul (r) Filip Teodorescu, fost adjunct al şefului Direcţiei a IlI-a Contraspionaj din DSS, implicat într-un control de rutină la Securitatea judeţeană, precum şi în cele petrecute la Timişoara în perioada 16 - 22 decembrie 1989>>”.

Constantin Corneanu arată că istoriografia subiectului a consemnat că timişorenii erau în aşteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraş semne prevestitoare cum ar fi apariţia şi răspândirea unor manifeste anti-Ceauşescu; apariţia unor lozinci („Jos Ceauşescu!" „Ceauşescu dictator!", „Ceauşescu - duşman al poporului!" etc.) pe pereţii diferitelor clădiri, inclusiv pe cea a Comitetului Judeţean de Partid Timiş; demonstraţia spontană a câtorva mii de microbişti care au scandat numele României şi al Italiei şi au cântat „Deşteaptă-te, române!" pe 15 noiembrie 1989, după partida de fotbal România - Danemarca; încercarea unui grup de oameni de la UMT (Uzinele Mecanice Timişoara) de a încerca să mobilizeze oamenii, pe 23 noiembrie 1989, pentru o demonstraţie care să releve dorinţa ca Nicolae Ceauşescu să nu fie reales în funcţia de secretar general al PCR la congresul din noiembrie 1989.

“Cazul László Tőkés avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemulţumiri latente ale cetăţenilor Timişoarei, pentru manifestarea dorinţei de schimbare a vieţii de zi cu zi şi, de ce nu, chiar a regimului social-economic şi politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés ", colonelul (r) Filip Teodorescu va menţiona că, totuşi, <<Securitatea romană nu numai că nu a fost inspiratoarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuinţa parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură (…)>>”, afirmă istoricul.

Cum s-a remarcat Laszlo Tokes şi a ajuns erou

Dacă acţiunile autorităţilor împotriva lui Tokes au fost pretextul pentru izbucnirea revoltei de la Timişoara, ce anume l-a împins pe Tokes în vâltoarea evenimentelor premergătoare revoluţiei?

Un posibil răspuns îl găsim tot în cartea lui Constantin Corneanu:

“După lungi şi interminabile procese cu autorităţile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care l-a oferit un loc de muncă în Timişoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 şi László Tőkés va rămâne singur în relaţia cu comunitatea. <<Cât era Leo Peuker preot, veneau Ia slujbă 40 - 50 de oameni. După ce László Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni.
Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim. De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformaţiei, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (...)>>, mărturisea Árpád Gazda, redactor-şef al cotidianului maghiar Kronika. (…Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Reformate în care îşi exprimă acordul faţă de politica acestei organizaţii care apăra existenta Bisericii Reformate în România socialistă şi critica, totodată, planul de sistematizare a satelor (…) .

De nenumărate ori a fost vizitat de autorităţi. El, în fiecare săptămână după slujbă ţinea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, şi, în afară de aceste ştiri normale, el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Ţeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare,,. Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.

Din cele prezentate mai sus, reiese imaginea unui Laszlo Tokes contestatar al regimului Ceauşescu, ipoteză susţinută de politologul Vladimir Tismăneanu, dar respinsă de istoricul Alex Mihai Stoenescu.

Vladimir Tismăneanu susţine că Laszlo Tokes a fost scânteia revoluţiei, dar nu ca agent secret sau mânat de interese pur personale, ci din ipostaza de susţinător al drepturilor omului şi al libertăţii religioase.

În volumul “Reinventarea politicului - Europa Răsăriteană de la Stalin la Havel”, Tismăneanu afirmă că “Revoluţia română a început la Timişoara, scânteia fiind aprinsă de curajul unui om, reverendul Laszlo Tokes, un pastor al Bisericii reformate (calviniste) şi o parte din minoritatea etnică maghiară. În ciuda repetatelor hărţuieli din partea securităţii (poliţia secretă română), Tokes fusese un susţinător dârz al drepturilor omului şi al drepturilor religioase.

La 15 decembrie 1989, când agenţii poliţiei secrete au încercat să-l evacueze cu forţa din casa parohială, mii de oameni - români, dar şi maghiari - au format un lanţ viu şi au dezlănţuit o masivă demonstraţie anti-Ceauşescu. în cursul nopţii de 16 decembrie, oraşul a fost practic cucerit de cei ce protestau împotriva lui Ceauşescu şi împotriva comunismului. Actul de nesupunere civică de inspiraţie religioasă a dezlănţuit o formidabilă revoltă de masă împotriva unuia din cele mai strâns controlate regimuri autoritariste din lume”.

Colaborarea pastorului Laszlo Tokes cu serviciile secrete maghiare, o certitudine?

În schimb, istoricul Alex Mihai Stoenescu plasează rolul lui Tokes de scânteie, de declanşator al Revoluţiei în contextul informaţiilor privind colaborarea sa cu serviciile secrete maghiare.

“Cunoscând cu certitudine colaborarea pastorului Laszlo Tokes cu serviciile secrete maghiare este normal să studiem acţiunile lui în contextul încercărilor repetate de a provoca undeva scânteia care să producă explozia. De la început trebuie observat că în raportul Tokes—spionajul maghiar se poate constata o tendinţă dominanţă, o caracteristică — având în vedere nivelul de informaţie de care dispunem — şi anume că Tokes era folosit de spionajul maghiar drept sursă a conflictului mult mai mult decît eventuala convingere a pastorului că el va reprezenta declanşatorul unei operaţiuni subversive. Cu alte cuvinte, valoarea acţiunii cuplului Tokes —spionajul maghiar era dată mai mult de capacitatea spionajului maghiar de a-1 folosi pe Tokes pentru scopul final - înlăturarea lui Ceauşescu (misiune primită de la Marile Puteri) şi internaţionalizarea „cazului" Transilvaniei în vederea unei anexări (misiune proprie), decât de capacitatea lui Tokes de a produce el însuşi o revolta, de a organiza sau de a mobiliza energii revoluţionare.

Momentul în care Securitatea a hotărât să înainteze propunerea de arestare - septembrie 1989 - nu era întâmplător. În acel moment Securitatea reuşise să facă dovada relaţiei directe între activitatea antistatală a lui Tokes şi activităţile antiromâneşti din străinătate. Am subliniat cuvântul activitate, deoarece relaţia pastorului reformat cu serviciile secrete străine era deja documentată, inclusiv probatio probatissima, astfel că putea fi dovedită, însă în lipsa unor consecinţe care să atingă interesele legitime ale statului.

Tokes se putea întâlni cu un agent maghiar, dar simpla întâlnire nu este relevantă. În septembrie 1989 Securitatea a reuşit să strângă suficiente probe pentru a demonstra că Laszlo Tokes folosea o reţea de enoriaşi, credincioşi din alte localităţi, cetăţeni români de origine etnică maghiară, agenţi maghiari pentru a culege informaţii din ţară pe care le transmitea legăturilor sale venite din Ungaria. Informaţiile vizau tot felul de întâmplări sau decizii politice locale care interesau comunitatea maghiară din România, atât reale cât şi inventate sau exagerate. Tokes strângea aceste informaţii şi le transmitea emisarilor veniţi din Ungaria. Aceştia le prelucrau în structurile serviciului de informaţii maghiar şi le transmiteau reţelelor din străinătate, posturilor de radio şi televiziune, ziarelor, organizaţiilor iredentiste ale emigraţiei maghiare. Acestea ieşeau cu ele public, susţinând campania împotriva României, a naţiunii române şi ocazional împotriva regimului Ceauşescu.

Precizăm că Laszlo Tokes nu era singurul care ducea această activitate de trădare de ţară, dar în acest caz Securitatea a reuşit să depisteze întregul lanţ al acţiunii subversive. Această situaţie se afla în spatele afirmaţiei făcute de generalul Iulian Vlad în timpul audierii sale la Comisia senatorială (19 octombrie 1993): <<Culegea informaţii de orice natură pe care le transmitea afară>>. Proba indubitabilă a acestei afirmaţii a apărut public după 1989, într-o carte mult mai bună decât celelalte, scrisă de Marius Mioc. Ildiko Sepssy, soţia unui membru al grupului Tokes aflat sub supravegherea Securităţii, avea să povestească: <<Soţul a făcut microfilm cu scrisoarea lui Tokes, care s-a transmis mai departe prin fostul socru al fiicei mele. Când Tokes avea ceva de transmis în străinătate, apela la soţul meu să facă microfilme>>”, afirmă istoricul Alex Mihai Stoenescu în “Istoria loviturilor de stat din România”, volumul 4. (Va urma)

Urmează
Ce spune Tokes Laszlo la 30 de ani de la Revoluţie