"Pe baza informaţiilor primite de la misiunile României, în secţiile din ţările care au încheiat votul până la ora 22.00, inclusiv, votaseră aproximativ 11.500 de români. Printre ţările unde votul s-a terminat se numără: Australia, Republica Islamică Pakistan, India, Africa de Sud, Federaţia Rusă, Italia, Spania, Ungaria, Belgia, Franţa, Republica Elenă, Republica Moldova, Turcia sau Israel", menţionează MAE, într-un comunicat.
La ora 22.00 s-au închis 141 de secţii de votare din cele 190 de secţii de vot organizate în străinătate.
Votul se va încheia luni, 8 iunie, în secţiile de pe Coasta de Vest a SUA, ultimele secţii care se vor închide fiind cele de la Los Angeles, Las Vegas, Phoenix şi Portland, la ora 7.00 (ora României).
La aceste secţii votul a început duminică la ora 17.00, ora României.