Jaf ca-n Vestul Sălbatic. O casă de schimb valutar din Constanţa, spartă în timpul nopţii: Cum au sustras hoţii banii din seif

Publicat: 02 10. 2019, 11:28
Actualizat: 11 05. 2020, 14:45

Potrivit poliţiştilor constănţeni, persoane necunoscute au intrat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, prin efracţie, într-o casă de schimb valutar, aflată într-un centru comercial din Constanţa.

Hoţii au tăiat apoi cu ajutorul unui polizor unghiular un seif, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

„Prejudiciul urmează a fi stabilit”, au transmis poliţiştii.

La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, coordonaţi de conducerea IPJ Constanţa, fac cercetări la faţa locului.