Prima pagină » Social » Peste 1.600 de persoane, disponibilizate în septembrie, la nivel naţional

Peste 1.600 de persoane, disponibilizate în septembrie, la nivel naţional

Directoarea Elena Baboi din cadrul ANOFM a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Arcuş, judeţul Covasna, că în luna septembrie, se preconizează 1.631 de disponibilizări la nivel naţional, din care 1.562 de la unităţi cu capital privat.
Peste 1.600 de persoane, disponibilizate în septembrie, la nivel naţional
31 aug. 2007, 18:12, Social

Potrivit Elenei Baboi, cele mai multe disponibilizări vor fi în domeniul serviciilor, al confecţiilor şi din industria pielăriei.

De asemenea, Baboi a spus că cele mai multe disponibilizări vor avea loc, potrivit preconizărilor, în luna septembrie, în judeţele Hunedoara, Ialomiţa şi Arad.

Preşedintele ANOFM, Ionel Muscalu, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că, la sfârşitul lunii iulie, rata şomajului la nivel naţional a fost de 3,8 la sută, iar în judeţul Covasna de 4,8 la sută.

Cel mai ridicat nivel al ratei şomajului a fost în judeţul Mehedinţi, de 8,3 la sută, iar cel mai mic în judeţul Timiş, unde şomajul a fost de 1,6 la sută.