Prima pagină » Social » Slujba de Bobotează de la Constanţa s-a desfăşurat ca şi cum Covid-19 nici nu ar mai exista

Slujba de Bobotează de la Constanţa s-a desfăşurat ca şi cum Covid-19 nici nu ar mai exista

Slujba de Bobotează de la Constanţa s-a desfăşurat ca şi cum Covid-19 nici nu ar mai exista
Roxana Ionescu
06 ian. 2021, 20:06, Social

Slujba de Bobotează de la malul mării a strâns astăzi aproximativ 5000 de credincioşi în portul Tomis. Înalt Prea Sinţitul Teodosie împreună cu un sobor de 20 de preoţi au oficiat slujba de sfinţire a apei aflate în butoaiele de lemn, dar şi a Mării Negre.

Oamenii au încercat să păstreze distanţarea socială impusă în această perioadă, dar dorinţa de a lua cât mai multe sticle cu apă sfinţită a fost mai puternică decât orice.

Peste 250 de jandarmi au fost prezenţi la eveniment şi le-au explicat oamenilor că trebuie să păstreze distanţarea şi să poarte corect masca de protecţie.

Printre oamenii prezenţi la slujbă a fost şi Ana Maria. Ana a venit din Bucovina îmbrcată în straie populare pentru a lua parte la slujbă şi a duce agheasma acasă. A ales să poarte costum popular în acestă zi, pentru că în Bucovina aşa merg credincioşii la biserică.

ANA-MARIA – PELERIN: Mi s-a părut un eveniment foarte bine organizat, lumea poartă măşti, distanţarea a fost şi nu a fost, dar cred că Dumnezeu e deasupra şi până la urmă o să fie bine.

Nu a fost uitată nici tradiţia aruncării crucilor în mare. 22 de tineri au sărit în apă, dar numai trei au fost norocoşi.

Victor Fedul are 40 de ani şi este salvamar. Este pentru prima oară când prinde crucea de Bobotează şi asta l-a emoţionat până la lacrimi.

VICTOR FEDUL: Pentru mine e prima oară şi sunt bucuros. Nu ştiu ce să zic, să aducă la toată lumea, nu mie.

Fratele mai mic al lui Victor, Mihai, a prins crucea pentru a cincea oară.

Andrei Imbra este electrician şi pune anul acesta a treia cruce la colecţie. Ştie că îl va proteja, dar nu este totul.

ANDREI IMBRA: O să mă şi vaccinez bineînţeles, că asta e şi soluţia, că altceva nu avem de făcut.