Igaş, Liviu Popa şi Ioan Dascălu au plecat de la Guvern, după o discuţie cu Boc
Surse oficiale au declarat anterior pentru MEDIAFAX că şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, şi secretarul de stat Dan Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, au fost propuşi pentru schimbarea din funcţii, cererile de demitere a acestora fiind trimise la Guvern.
Sursele citate au precizat că Petre Tobă era propus pentru schimbarea din funcţia de şef al Poliţiei Române încă de săptămâna trecută, în urma scandalului de la Piatra Neamţ.
Cererea de schimbare din funcţie a lui Tobă a fost trimisă la Guvern încă de marţea trecută.
În locul lui Petre Tobă ar urma să fie numit Ioan Dascălu, ataşatul de Interne la Ambasada României din Marea Britanie, potrivit surselor citate.
Înlocuitorul lui Fătuloiu ar urma să fie Liviu Popa, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie.
Potrivit articolului 8 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului de Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţistilor.