- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.12.2018, 12:50)
- Departamentul Social - Mediafax
Ecaterina Andronescu vrea un nou examen pentru elevii de liceu
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că va dezbate cu profesorii propunerea ca elevii de liceu să susţină o evaluare intermediară, astfel încât ei să fie mai pregătiţi pentru examenul de Bacalaureat. Andronescu spune că motivul propunerii este valul de note mici la examene.
Urmărește
4657 afișări
Ecaterina Andronescu vrea un nou examen pentru elevii de liceu
„Trebuie să găsim nişte soluţii. Una dintre ele ar putea să fie aceasta - să mai introducem o evaluare intermediară în timpul ciclului liceal, în aşa fel încât să-i determinăm pe elevi să se pregătească mai bine. Să nu lăsăm pregătirea din liceu pentru Bacalaureat numai la sfârşitul examenului de Bacalaureat. Dar acestea sunt doar idei, propuneri. Dacă vor fi acceptate de sistem, dacă ele vor fi acceptate de Parlament, sigur am putea să vorbim despre măsuri pe care trebuie apoi Ministerul să le implementeze. Până atunci, sunt pur şi simplu idei lansate pentru dezbaterea publică în legătură cu conţinutul viitoarei legi a învăţământului”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la RomâniaTV.
Potrivit ministrului, profesorii nu au transmis, până în prezent, opinii cu privire la această propunere.
„Sunt convinsă că după 1 ianuarie va trebui să declanşăm dezbateri cu profesorii în teritoriu. De acolo vom culege şi punctele de vedere pe care profesorii le au. Oricum, ceva trebuie să facem. Doar să ne uităm la sfârşitul examenelor şi să constatăm că sunt rezultate slabe, nu mulţumeşte pe nimeni”, a mai spus Andronescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe