Echipa de specialişti care a intrat în subteranul Minei Uricani a ieşit la suprafaţă după patru ore

Echipa de specialişti care a intrat, vineri, în subteranul Minei Uricani, pentru a cerceta alte lucrări miniere a ieşit la suprafaţă după aproximativ patru ore, cu alte probe prelevate din zonele verificate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
5 afișări

Potrivit directorului de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) Petroşani, Dacian Zamfir, cei 12 specialişti au ieşit "cu bine" la suprafaţă.

Zamfir a spus că salvatorii şi cercetătorii au verificat alte lucrări subterane şi au adus la suprafaţă alte probe şi măsurători, care să vină atât în sprijinul expertizei tehnice care urmează să fie întocmite, cât şi al comandamentului pentru lichidarea avariei, care va trebui să realizeze un program pentru izolarea zonei în care au avut loc deflagraţiile sau, după caz, pentru alte măsuri ce se impun în acel loc.

Potrivit sursei citate, la ora actuală nu se poate vorbi despre un pas următor, pentru că toate probele prelevate şi măsurătorile trebuie analizate.

Cel mai probabil, a spus Zamfir, în cursul zilei de sâmbătă, salvatorii vor mai intra în mină doar pentru scoaterea apei din subteran, urmând ca luni dimineaţa să fie stabilit programul de lucru pentru zilele următoare.

O echipă formată din 12 specialişti a intrat, vineri, pentru a patra oară, în Mina Uricani, după ce comandamentul pentru lichidarea avariei a decis ca alte lucrări subterane să fie verificate.

Potrivit directorului de Securitate şi Sănătate în Muncă din cadrul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, Dacian Zamfir, echipa era formată din 12 specialişti, respectiv cinci salvatori profesionişti de la Staţia Centrală de Salvare Minieră de la Petroşani, cinci salvatori de la Mina Uricani şi doi cercetători de la INSEMEX.

Echipe de specialişti au intrat şi miercuri şi joi în subteran, intrarea de vineri fiind cea de-a patra.

Cercetătorii de la INSEMEX sunt cei care vor face expertiza tehnică în cazul incidentului petrecut la Mina Uricani, expertiză care îi va ajuta pe procurori şi pe inspectorii de muncă să afle cauzele producerii deflagraţiilor.

Cinci mineri au murit, sâmbătă după-amiază, în urma unei explozii care a avut loc la Mina Uricani din Valea Jiului, în momentul cuplării la reţeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia. Ulterior, a mai avut loc o explozie, în urma căreia nimeni nu a fost rănit.

Cei cinci mineri au fost înmormântaţi marţi, în localităţile Lupeni şi Uricani, ziua respectivă fiind declarată zi de doliu în judeţul Hunedoara, printr-un ordin al prefectului Dezsi Attila.

Procurorii Parchetului Tribunalului Hunedoara care cercetează cauzele exploziei de la Mina Uricani i-au audiat, luni, pe salvatorii minieri care au intrat în subteran, sâmbătă, după producerea deflagraţiei în urma căreia cinci mineri şi-au pierdut viaţa.

Medicii legişti din judeţul Hunedoara au finalizat, luni după-amiază, necropsiile în cazul tuturor celor cinci mineri care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani, stabilind că trei dintre ei au murit pe loc în urma traumatismelor, iar ceilalţi doi s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici